Home > Baschet > Baschet | Dinamo Știința București întoarce spectaculos derby-ul cu Steaua | Declarații în EXCLUSIVITATE

Baschet | Dinamo Știința București întoarce spectaculos derby-ul cu Steaua | Declarații în EXCLUSIVITATE

dinamo-steaua-baschet

 

Sâmbătă, 2 Martie, în sala Dinamo, a avut loc unicul derby la baschet masculin, între Dinamo Știința Bucuresti și Steaua, meci contând pentru ultima etapă a turului din Grupa Galbenă.

Steaua a început mult mai bine partida și au luat un avans destul de mare încă din start ( 8-0) . La finalul primului sfert, militarii conduceau cu 24-16.  În sfertul al doilea, stelistii au început la fel de furibund, având un avans chiar și de 17 puncte. Dinamoviștii au reușit să echilibreze sfertul, iar la pauza mare Steaua a intrat doar cu avantajul de 37 la 29.

În cel de al treilea sfert, formația din Ștefan Cel Mare a început să se apere mult mai bine și să domine jocul pe fază ofensivă, astfel că la finalul setului trei avantajul pentru Steaua mai era doar 2 puncte ( 51-49). Ultimul sfert a fost jucat de Dinamo aproape perfect. Aceștia au preluat pentru prima oara conducerea cu 6 minute înainte de final ( 54-53), ca în final să reuseasă să se impuna cu 73-67.

Dinamo câstigă marele derby și acumulează 10 puncte în Grupa Galbenă, având victorii pe linie în turul acesteia. Acest avantaj îi asigură în mare măsură participarea în play-off-ul campionatului.

Pentru Dinamo au punctat : M. Deloach 28 (puncte), O. Barro (21), J. Baker (12), W. Kemp  (6), A. Diaconescu  (4), M. Badiu  (1), M. Kumpys  (1).

După partidă am stat de vorbă cu câțiva dintre cei mai importanți jucătoru dinamoviștii în partida de aseară care ne-au oferit declarații în EXCLUSIVITATE :

Justin Baker : ” Meciul a fost emoționant și dificil. Am dat ce am avut mai bun din noi. Este un sentiment nemaipomenit că am obținut această victorie și că ne-am păstrat seria victoriilor la rând. Atmosfera în sală a fost la fel de frumoasă ca și în restul anului. Spectatorii ne-au ajutat să ne adjucăm victoria. Chiar și când eram conduși la 17 puncte, ei au continuat să ne susțină. Chiar aveam nevoie de asta. Pentru mine este o onoare să fiu căpitanul lui Dinamo la această victorie împotriva stelei. Aceștia sunt cei mai mari rivali ai nostri în România, de asemenea noi fiind cele mai de succes două echipe din istoria baschetului românesc. Să obținem această victorie, a însemnat totul pentru noi. Dar înca mai avem de muncit destul de mult. Am trecut cu bine de turul acestei grupe, dar va fi greu când vom întâlni pentru a doua oară aceste echipe.  Accederea în play-off este în mâinile noastre, dar trebuie să continuăm șirul victoriilor să putem fi siguri că ajungem acolo. Încă nu este nimic jucat.

Moe Deloach : ” A fost o victorie fantastică. Aveam nevoie pentru fanii nostri. Cred că ne-am pus într-o postură favorabilă pentru play-off”

Modestas Kumpys : ” Suntem foarte aproape de play-off. Sunt în extaz că am câstigat derby-ul.  A fost nemaipoment că am avut atâția fani în tribună”

 

+ posts

Lasa un raspuns

two + five =