Home > Fotbal > Real Madrid câștigă primul „El Clasico” din acest sezon

Real Madrid câștigă primul „El Clasico” din acest sezon

În primul „El Clasico” din acest sezon de La Liga, Real Madrid s-a impus pe Camp Nou, cu scorul de 3-1 în fața Barcelonei. Valverde, Ramos și Modric au marcat pentru madrileni, în timp ce pentru gazde puștiul Ansu Fati a înscris unicul gol. 

Fără Odegaard, Hazard și Carvajal, Real a găsit drumul spre victorie pe Camp Nou. Pasa lui Benzema l-a găsit pe Valverde care a deschis scorul pentru madrileni în minutul 5 cu un șut la vinclu, din 7 metri, lateral dreapta. Barcelona a replicat la trei minute prin puștiul Ansu Fati după cursa lui Jordi Alba în banda stângă.

Real Madrid a trecut în avantaj în minutul 63, când centralul a consultat VAR-ul pentru un fault la Ramos și a arătat punctul cu var. Același Ramos a executat și a transformat lovitura de la 11 metri. Modric, intrat pe parcursul reprizei secunde, a încheiat tabela la 3-1 pentru Real. Neto a ieșit greșit la Vinicius, care i-a pasat lui Modric în zona centrală, la 16 metri, iar mijlocașul a trimis mingea în poarta goală.

Real Madrid este lider în clasament cu 13 puncte în La Liga, în timp ce FC Barcelona este doar pe poziția a 10-a cu 7 puncte.

Echipele de start

FC Barcelona: Neto – Dest, Pique, Lenglet, Alba (87′ Braithwaite) – Busquets (82′ Trincao), de Jong – Pedro (82′ Dembele), Coutinho, Ansu Fati (82′ Griezmann) – Messi
Antrenor: Ronald Koeman

Real Madrid: Courtois – Nacho (43′ Vazquez), Varane, Ramos, Mendy – Valverde (68′ Modric), Casemiro, Cross – Asensio (81′ Rodrygo), Benzema, Vinicius
Antrenor: Zinedine Zidane

Arbitrul acestei dispute a fost Juan Martinez.

+ posts

Lasa un raspuns

6 − five =