Home > Fotbal > Jerry Gane: „Contra nu vrea să facă rău lui Dinamo”

Jerry Gane: „Contra nu vrea să facă rău lui Dinamo”

jerry-gane-dinamo-sepsi

Tehnicianul lui Dinamo, Ionel Gane, a analizat pentru TelekomSport egalul contra celor de la Sepsi:

„Efortul nostru a fost maxim, am avut multe meciuri în ultimele zile. Rezultatul e echitabil, a fost un meci de luptă, cu o echipă bună. N-au fost multe ocazii, am avut și noi o situație în a doua repriză. Nu știu de ce nu ne-ar ajuta acest punct. Sigur, aș fi preferat trei, pentru că am jucat acasă. Dar mai sunt meciuri. I-am zis arbitrului, la pauză, că au fost multe faulturi la Fabbrini. Până la urmă am luat eu cartonaș galben”

Gane, a anunțat pentru aceeași sursă citată și cât de gravă crede că este accidentarea lui Nemec:

„Ahmed Bani a revenit, da. Are deja trei apariții în acest sezon. Cred că le dau șanse jucătorilor tineri. Au fost terenuri grele și îmi cunosc bine fotbaliștii, știu când să le dau șanse. Nemec? Sper că e doar o contractură, nu leziune musculară. Mi-a făcut semn că poate juca în continuare, înainte să-l schimb. Se întâmplă, mai ales în condițiile astea grele, iar el dă totul pe teren”

În încheiere, antrenorul dinamavist a declarat că speră că cei din DDB vor rezolva probleme licenței și că este de părere că fostul antrenor al lui Dinamo, Cosmin Contra, nu va face rău echipei:

„Noi avem problemele noastre, m-aș bucura să le rezolvăm. Sunt de admirat cei din DDB pentru eforturile făcute. Ar fi minunat să luăm licența și să nu avem probleme. Îl cunosc pe Cosmin Contra, cred că se va ajunge la o înțelegere, nu vrea să facă rău acestui club”

+ posts
Articole Asemanatoare
ionel-gane-fc-voluntari-dinamo
Jerry Gane: „Trebuie să luptăm în continuare”
jerry-gane-calarasi-dinamo
Jerry Gane: „Dacă abordam toate meciurile așa eram sigur în play-off”
jerry-gane-dinamo-sepsi
Jerry Gane: „Nu îmi fac probleme”
jucatorii-lui-dinamo-spera-la-pla-off
Jucătorii lui Dinamo, în continuare optimiști: „Normal că ne gândim la play-off”

Lasa un raspuns

2 × 1 =