Home > Fotbal > Mircea Rednic: „E nevoie de timp”

Mircea Rednic: „E nevoie de timp”

Dinamo a fost învinsa in aceasta seară în deplasare la Voluntari ajungand la 13 meciuri fara victorie in campionat.

Mircea Rednic a analizat partida în direct la Telekon Sport la flash-interviu:

„Ne-au surprins descoperiţi. Am avut multe probleme în prima repriză, iar repriza a doua a fost echilibrată. Avem mingea, vrem să filosofăm, pierdem mingea şi luăm gol. Ca efort sunt mulţumit, s-a alergat. N-a fost uşor, că e o echipă mai legată, omogenă. La mingile lungi n-am reuşit să-i blocăm.”

Tehnicianul dinamovist a vorbit si despre minusurile echipei sale:

„Fizic stăm mai bine acum, dar e problemă de omogenitate. E nevoie de timp. Mi-a plăcut axul central, a jucat bine faţă de alte meciuri. La fundaşii laterali a fost mai bine. Am condus mai mult decât trebuia, în loc să jucăm simplu. Când am vrut să dăm ultima pasă, am dat-o la adversar. Am irosit multe contraatacuri.”

Rednic a indicat care este cel mai bun loc al lui Sorescu in teren:

În atac este postul lui Deian Sorescu, sper că a înţeles. Acolo e locul lui. Dar trebuie jucat pe postul acela. Ne trebuie continuitate, să fim mai responsabili, să jucăm cu mai multă ambiţie, să facem mai puţine greșeli, să jucăm în echipă și nu individual.”

+ posts
Articole Asemanatoare
mircea-rednic-farul-dinamo
Mircea Rednic: „Nu uitați că suporterii au ținut clubul în ultimii doi ani”
rednic-mioveni-dinamo
Mircea Rednic: ” Nu poţi să iţi baţi joc de munca unei echipe”
Mircea Rednic: „Echipa are nevoie de Deian Sorescu”
mircea-rednic-dinamo-chindia
Mircea Rednic: „Ne-am propus să luăm măcar cinci puncte din următoarele trei meciuri”

Lasa un raspuns

1 × one =