Home > Fotbal > Christian Eriksen, pregătit să semneze! Danezul e aproape de revenire

Christian Eriksen, pregătit să semneze! Danezul e aproape de revenire

Christian Eriksen (29 de ani) este pregătit să revină pe terenul de fotbal, după momentele dificile prin care a trecut la Campionatul European de anul trecut.

Danezul care a suferit un stop cardio-respirator în partida contra Finlandei s-a despărțit de Inter Milano în urmă cu mai bine de o lună. Rămas liber de contract, acesta urmează să își pună semnătura pe un contract cu Brentford, noua sa echipă.

224 de zile au trecut de când Eriksen nu a mai jucat într-o partidă oficială

Eriksen semnează cu o echipă din Premier League!

Internaționalul danez nu a mai putut continua în campionatul Italiei din cauza defibrilatorului care i-a fost montat în urma incidentului de la Euro 2020. Chiar și așa, Eriksen este gata de o nouă provocare, iar principalul obiectiv al acestuia este revenirea în iarbă.

Jurnalistul Angelo Mangiante a anunțat pe Twitter faptul că negocierile dintre Eriksen și cei de la Brentford sunt aproape de finalizare, cele două părți urmând să își strângă mâna în următoarele ore.

„Transferul lui Christian Eriksen la Brentford din postura de jucător liber de contract este aproape gata. Negocierile sunt aproape încheiate. Contractul va fi până la finalul sezonului. Bine ai revenit și toate cele bune!”, se arată în mesajul lui Mangiante.

Cupa Mondială, visul lui Eriksen!

Fostul jucător al celor de la Inter nu a mai evoluat de mai bine de jumătate de an, dar și așa își dorește să joace alături de naționala sa la Campionatul Mondial din Qatar care va avea loc în perioada 21 noiembrie-18 decembrie 2022:

„Obiectivul meu este să joc la Cupa Mondială din Qatar. Vreau să joc. Mă gândesc la asta tot timpul. Este scopul meu, este visul meu. Dacă voi fi convocat, asta este altceva, dar vreau să revin. Sunt sigur că pot reveni pentru că nu mă simt cu nimic diferit. Fizic, sunt în cea mai bună formă. Acesta este obiectivul meu și mai am ceva timp la dispoziție. Până atunci, voi juca fotbal și voi dovedi că m-am întors la nivelul la care eram”, a declarat Christian Eriksen, citat de The Sun.

39 de partide a bifat Eriksen în tricoul lui Inter, timp în care a marcat de patru ori și a devenit campion al Italiei.  

+ posts
Articole Asemanatoare
rooney-despre-ronaldo
Rooney: „Transferul lui Ronaldo nu a funcționat și United are nevoie de jucători mai tineri”
Christian Eriksen își anunță revenirea: „Obiectivul meu este Campionatul Mondial din Qatar”
Antrenorul lui Arsenal a fost diagnosticat cu coronavirus
Frank Lampard îsi învinge fostul antrenor într-un din derby-urile Londrei

Lasa un raspuns

one × two =