Home > Fotbal > Cosmin Contra le răspunde celor din DDB: „Am fost și voi rămâne mereu un dinamovist”

Cosmin Contra le răspunde celor din DDB: „Am fost și voi rămâne mereu un dinamovist”

cosmin-contra-razboi-suporteri-dinamo

Cosmin Contra a ales s-o părăsească pe Dinamo în momentul în care nu și-a primit niciun salariu și și-a dat seama că noi conducători spanioli nu sunt seriosi.

El a depus memoriu la comisiile avizate pentru a-si recupera banii pentru perioada petrecut în „Ștefan cel Mare”. Reprezentanții DDB au reacționat la această decizie, acuzându-l că vrea sa bage clubul în faliment.

Contra a oferit pentru ProSport un răspuns fanilor dinamoviști, spunând că a trebuit inclusiv să îsi facă analize complete din cauza perioadei petrecute la Dinamo:

Nu vreau să intru în polemică de niciun fel cu nimeni. Au fost 4 luni foarte grele pentru mine. Am cerut banii doar pentru ce am muncit, nu am cerut niciun euro în plus, deși legal o puteam face. Tocmai pentru că e vorba de Dinamo nu am solicitat ceva pentru ce nu am muncit. Pentru tot ce am trăit eu acolo, din cauza spaniolilor, cred că merit acei bani.

Am stat și am construit o echipă. Am rezistat cât am putut fizic și psihic. Apoi, când am simțit că nu mai pot, am decis să plec. Ce voiau? Să stau și să fac infarct ca Neagoe? Să cad pe teren? Nu am mai putut! Ăsta este adevărul!

Am avut nevoie de o lună să îmi revin. Nu sunt victmă, nu mă dau victimă. Am fost la spital să fac analize. Mi-a fost frică de ceea ce vor arăta acestea. Știe cineva cum m-am simțit eu?
Mi-am asumat că garantez pentru spanioli și mi-am luat-o în freză. Mi-am asumat această declarație și am greșit. Dacă eu aș fi avut puterea și mă simțeam bine fizic și mental aș fi continuat.

Nimeni nu știe cum m-am simțit, prin ce am trecut 4 luni, ce eforturi am făcut ca să pun echipa pe picioare. Dorm foarte liniștit. În afară că am crezut în proiect, nu am greșit nimic. Am vrut să formez o echipă de play-off și la anul să ne batem la titlu. Am trăit în tensiune, în minciună și presiune. Apoi am spus stop! Am și eu familie.

Cred că am fost și sunt corect cu mine și cu ce s-a întâmplat. Am apelat la comisii pentru banii pe care i-am muncit. Sunt în discuții cu DDB și nu am nicio problemă să ajung la un acord cu ei. Ies persoane care nu au trăit ce am trăit eu și încep să vorbească. E greu să vorbești după război, de pe canapea. Fiecare părere trebuie respectată, dar nu înseamnă că e ok. Am fost și voi rămâne mereu un dinamovist

+ posts
Articole Asemanatoare
salarii-dinamo-la-zi
Dinamo a ajuns cu banii la zi
razvan-zavaleanu-ddb-spania
Zăvăleanu, atac la DDB Spania: „Dacă vor să ajute Dinamo, să plătească salariile”
andre-pinto-despărțire-dinamo
Dinamo s-a mai despărțit de un jucător cu salariu mare
catalin-itu-plecare-dinamo
Dinamo îl va pierde pe Cătălin Itu

Lasa un raspuns

nineteen − 16 =