FCSB a remizat în această seară cu cei de la SEPSI OSK, într-o partidă încheiată 0-0.
După partidă, tehnicianul celor de la FCSB, Toni Petrea, a comentat remiza echipei sale în direct la DigiSport la flash-interviu:
”Cred că am făcut un meci mai puțin bun. Din punct de vedere tactic, e cel mai slab meci pe care l-am făcut de când am venit. Le-am oferit prea multe spații, au venit periculos de prea multe ori. Bine că nu am pierdut, e un punct câștigat. Trebuie să ne pregătim mai bine”, a admis Toni Petrea.
Antrenorul roș-albaștrilor nu a ezitat să îl laude pe Ștefan Târnovanu, care a impresionat la prima apariție în acest sezon.
Toni Petrea a ținut să le reproșeze jucătorilor ușurința cu care adversarii și-au creat faze periculoase, poziționarea eronată, dar și modul de gestionare a partidei:
”Mă bucur pentru Târnovanu că a intrat bine. Din punct de vedere tactic, n-a fost ce mi-am dorit, nu am stat bine în teren, am pierdut mingea foarte ușor, pe tranziție negativă am avut probleme. Nu tot timpul poți aduce un plus cu schimbările.Sper ca pauza asta să fie benefică pentru jucători. Asta este situația, credeți că noi nu voiam să câștigăm? Dar atât am putut”
FCSB încheie anul pe locul 2 cu 47 de puncte, la o diferență de 10 puncte de liderul CFR CLUJ. Toni Petrea a declarat că diferența de puncte este mare:
”E o diferență mare, din punctul meu de vedere, acum, vom vedea ce facem din ianuarie”