Home > Fotbal > Gaz Metan i-a administrat prima înfrângere CFR-ului în acest sezon

Gaz Metan i-a administrat prima înfrângere CFR-ului în acest sezon

Gaz Metan Mediaș a câștigat partida cu CFR Cluj din etapa a 9-a a Ligii 1 cu scorul de 2-1. Clujenii au cerut penalty în repriza secundă și au avut un gol anulat pe motiv de offsaid.

Primul mitan a oferit situații bune pentru ambele echipe de a marca, cele mai mari ocazii aparținându-le celor de la CFR. În minutul 13, Deac a primit o pasă pe diagonală excelentă de la Đoković, l-a găsit pe Debeljuh la 6 metri, în zonă centrală, de unde mijlocașul a trimis peste poartă. Gaz Metan a deschis totuși scorul în minutul 27, Zé Manuel i-a oferit o pasă pe culoar lui Deaconu, care a șutat puternic din 7 metri, puțin lateral stânga și l-a învins pe Sandomierski.

Repriza secundă a avut un joc destul de fragmentat. Gaz Metan și-a majorat avantajul în minutul 60, Cardoso a prins un șut de la aproximativ 20 de metri, zonă centrală,  deviat în poartă de blocajul cu spatele a lui Burcă. CFR a cerut penalty la un duel între Romeo și Păun, dar centralul nu a acordat nimic. Doar ce a intrat pe teren, Costache a trimis mingea în poartă în minutul 68, dar golul a fost anulat pe motiv de offsaid. Același Costache a avut o ocazie uriașă în minutul 83, a scăpat singur cu portarul, dar Buzbuchi a ieșit bine la 10 metri și i-a înschis unghiul, șutul mijlocașului trecând milimetric pe lângă bară. Ciobotariu a redus din diferență în prelungiri, Deac a executat o lovitură liberă, balonul a lovit transversala cu Buzbuchi ieșit, de unde Ciobotariu a profitat și a marcat.

CFR Cluj rămâne pe poziția a treia în clasament cu 18 puncte și va juca meciul următor la nou-promovata FC Argeș. Cu această victorie, Gaz Metan Mediaș are 10 puncte pe locul zece și se va duela, în deplasare, cu UTA Arad.

Echipele de start

CFR Cluj: Sandomierski – Latovlevici, Ciobotariu, Manea, Sušić (46’ Burcă) – Đoković (60’ Rondon), Aurélio, Itu (46’ Păun) – Pereira, Debeljuh (66’ Costache), Deac
Antrenor: Dan Petrescu

Gaz Metan Mediaș: Buzbuchi – Romeo (74 Trif), Larie, Yuri, Velisar – Alceus, Francisco Júnior (63’ Pambou)-  Ciocan (15’ Valente), Deaconu, Zé Manuel (74’ Horsia) – Cardoso
Antrenor: Jorge Costa

Brigada de arbitri: La centru – George Găman (Craiova), ajutat la cele două tușe de Mircea Orbuleț (București) și Ferencz Tunyogi (Zalău)

Cartonașe galbene:  Itu (5’ CFR), Ciocan (12’ Gaz Metan), Manea (CFR), Yuri (21’ Gaz Metan), Zé Manuel (45’ Gaz Metan), Alceus (86’ Gaz Metan), Buzbuchi (87’ Gaz Metan), Larie (90’ +4 Gaz Metan), Rondon (90’ +4 CFR)

+ posts

Lasa un raspuns

2 × 4 =