Finațatorul celor de la FCSB, Gigi Becali, a anunțat astăzi unde va juca echipa sa meciurile de pe teren propriu din campionatul următor.
Becali a declarat pentru Realitatea Sportivă că momentan nu se gândește să evolueze în Ghencea:
„Să văd dacă mă conving ei pe mine să joc eu în Ghencea, să vedem de unde o să își scoată banii pentru că stadionul ăla e făcut din bani publici, dacă fac asociație privată ei trebuie să plătească acolo.
Credeți că CSA nu trebuie să plătească acolo? Vă înșelați. Nu pot face tarif preferențial că e din bani publici, dacă fac așa ceva facem reclamație și vedem avantajele care sunt. Nu am avut nicio discuție, dar am înțeles că generalii vorbesc între ei că trebuie să îl roage pe Becali să joace că nu pot să susțină investiția.”
Omul de afaceri a completat pentru aceeași sursă citată că meciurile le va disputa pe National Arena, însă și-ar dori ca o parte din ele să le dispute și pe noua arenă de la Arcul de Triumf:
„Eu vreau să joc la Arcul de Triumf!
Nu mai vreau scandal, eu am trei stadioane acum. O să jucăm pe Național Arena, o să izbucnească prețurile la jucători în 6-7 luni, oamenii au dragoste de fotbal”
FCSB a jucat meciurile din play-off la Giurgiu din cauză că Arena Națională a fost predată către UEFA în vederea celor patru meciuri ce vor avea loc la Campionatul European.