Cristiano Ronaldo a înscris de două ori continuând seria senzațională de goluri. Astfel Juventus s-a distanțat la patru puncte în vârful Serie A, cu victoria 2-1 în fața Parmei .
Șutul deviat al jucătorului de 34 de ani, a deschis scorul în prima repriză. Juve a fost egalată după pauză, când Andreas Cornelius a înscris cu capul după un corner.
Ronaldo a restabilit avantajul gazdelor după doar trei minute, cu un șut pe jos care i-a adus în cont al 16-lea gol din acest sezon în campionat , dintre care 11 au venit în ultimele sale șapte meciuri.
„Știam că Inter s-a încurcat și Lazio a câștigat, așa că a fost important să ne creem un avantaj”, a declarat Ronaldo pentru Sky Sport Italia.
„Au fost două goluri importante, a fost un joc greu, deoarece Parma este bine organizată și greu de învins, dar am luptat din greu și am obținut victoria.”
Trupa lui Maurizio Sarri se află în fruntea clasamentulu cu 51 de puncte, cu patru puncte peste Inter Milano, clasată pe locul , în timp ce Parma se află pe locul șapte cu 28 de puncte.