Home > Fotbal > FCSB trece de Metaloglobus și merge în optimile Cupei României

FCSB trece de Metaloglobus și merge în optimile Cupei României

Metaloglobus și FCSB s-au întâlnit în această seară pe Stadionul din Voluntari într-un meci contând pentru saisprezecimile Cupei României.
Metaloglobus a început în următoarea formulă: Gavrilaș – Ciubotaru, Plămadă, Lung, Sava – Ghenovici, Coman, Chiriac – Ciocâlteu, Ovidiu Herea, Claudiu Herea.
FCSB a trimis pe teren următorul prim 11: Bălgrădean – Manea, Belu, Chorbadzhiyski, Crețu – Moruțan, Vînă, Tănase – Man, Hora, Moutinho.
În minutul 14, Vînă îl găseste pe Morunțan singur la marginea careului, iar acesta preia și șutează fără speranțe pentru portarul celor de la Metaloglobus. În minutul 16, Herea execută o lovitură liberă de la 30 de metri, dar mingea se duce puțin peste poartă. În minutul 29 în urma unui corner, apărarea celor de la FCSB respinge până la Ciocâlteu la marginea careului care șutează, însă trimite pe centrul porții, iar Bălgrădean reține. În minutul 41, în urma unui un-doi între Denis Man și Moruțan mingea ajunge la primul care înscrie cu un șut din 12 de metri la colțul lung.
În minutul 55, Moutinho trage puternic de la 20 de metri, dar Gavrilaș reușeste să respingă. În minutul 61, Tănase ia o acțiune individuală, intră în careu, dar șutează puțin pe lângă.
FCSB învinge pe Metaloglobus cu 2-0 și se califică în optimile Cupei României.
+ posts

Lasa un raspuns

7 + 20 =