Etapa a 8-a a Ligii a 2-a a fost deschisă de meciul dintre FC Universitatea Cluj și Concordia Chiajna. Cele două echipe și-au împărțit momentele bune de joc, dar și ocaziile pe parcurs astfel, scorul final a fost 1-1. Lllullaku a marcat pentru Concordia, iar, de cealaltă parte, Mâneran și-a readus în joc echipa. Ilfovenii au avut și un gol anulat pe motiv de offsaid în prima repriză.
Clujenii au intrat mai bine în meci. O situație bună a avut Pîrvulescu în minutul 18, lansat de Tamaș, s-a demarcat dintre doi fundași, dar șutul lui din 14 metri a nimerit plasa laterală după ce a fost incomodat de Chesneau. Chiajna a avut un gol anulat la faza următoare, o lovitură liberă bătută de pe partea dreaptă, a reluat cu capul din 10 metri Intzidis, dar tușierul a semnalizat offside. Dacă gazdele au început mai bine partida, finalul primei reprize a găsit-o pe Chiajna în atac. În minutul 41, centrarea de pe stânga din corner l-a lovit pe Telcean în spate, de unde a ricoșat din mijlocașul aflat la 6 metri, dar Muțiu a fost pe fază și a reținut balonul.
Concordia a preluat inițiativa în debutul celui de-al doilea mitan. Nsiah i-a întors cu călcâiul la 15 metri lui Llullaku, mijlocașul și-a așezat mingea pe piciorul stâng, iar șutul acestuia l-a învins pe portarul gazdelor. Biceanu a prins un șut puternic cu exteriorul de la peste 20 metri, central, Chesneau a respins cu greu în corner. Mâneran a restabilit egalitatea în minutul 72, Barbu l-a găsit cu pasa în diagonală la marginea careului de 16 metri, de unde mijlocașul a preluat pe piept și a șutat dintre doi apărători.
Așadar, cele două echipe și-au împărțit punctele astăzi. ”U” Cluj se află pe poziția secundă în clasament cu 14 puncte, iar etapa viitoare se va duela cu CS Mioveni. Concordia Chiajna are 9 puncte și este pe locul 11, urmând să joace acasă cu Farul Constanța.
Echipele de start
”U” Cluj: Muțiu – Rus, Mureșan (59’ Goga), Tamaș (cpt), Neciu – Novac, Telcean – Meșter (58’ cu Mâneran, Negrean (70’ Barbu), Pîrvulescu (70’ Ștefănescu) – Gavra (58’ Pop)
Rezerve: Vâtcă, Maneran, Luchin, Taub, Goga, Barbu, Pop, Filip.
Antrenor: Costel Enache
Concordia Chiajna: Chesneau – Stănică, Marc (cpt.), Intzidis, Oanea – Lazar (82’ Herghelegiu), Biceanu (90’+2 Cucu) – Safsaf (70’ Kanda), Mihalcea, Llullaku – Nsiah (82’ Arnăutu)
Rezerve: Lungu, Cherecheș, Vișan, Cucu, Kanda, Piper, Herghelegiu, Arnăutu)
Antrenor: Florin Bratu
Brigada de arbitri: Florin Andrei (Târgu Mureş) la centru, ajutat la cele două tușe de Romică Bîrdeş (Piteşti) și Cristian Daniel Ilinca (Craiova).
Cartonașe galbene:
Safsaf (”U” Cluj), Nsiah (Chiajna), Biceanu (Chiajna).



