Home > Fotbal > Botoșani obține trei puncte mari la Ovidiu

Botoșani obține trei puncte mari la Ovidiu

Botoșani s-a impus în fața celor de la Viitorul cu scorul de 2-1 în etapa a 14-a a Ligii 1.   Victoria a venit după ce mai bine de 20 de minute moldovenii au evoluat în „10” în urma eliminării lui Ogenda pentru cumulul de cartonașe galbene. 

Un început în forță de ambele tabere la Ovidiu și cu multe faze de poartă. În minutul 9 Artean a simulat un șut, apoi a tras de la 20 metri, iar Hankic a respins balonul în transversală. Rodriguez a prins un șut puternic de la 20 metri, zonă centrală, dar Căbuz a fost la datorie.

Golul a venit într-un final, Botoșani fiind echipa care a izbutit să deschisă scorul în minutul 36. Centrarea lui Ogenda din corner a ajuns la Chindriș, care a reluat din 6 metri cu capul, iar Căbuz a respins până la Keyta, care a urmărit mingea și a împins-o în poartă.

Keyta a făcut dubla în repriza secundă cu un șut puternic din interiorul careului după o combinație frumoasă cu Mawas și Patache. În prelungiri, Viitorul a înscris și ea un gol prin Luckassen dintr-o reluare cu capul din 6 metri.

FC Viitorul este pe locul șapte cu 17 puncte și în ultima etapă din acest an va juca la Gaz Metan Mediaș. FC Botoșani a făcut cu această victorie 17 puncte și este pe loc de play-off și anume, pe locul 6, iar meciul următor va primi vizita celor de la FC Voluntari.

Echipele de start

FC Viitorul: Căbuz – Dussaut, Ghiță, Mladen (70, Ganea), Boboc (46, Nooijer)–  Iancu (cpt),  Artean, Ciobanu (56, Fernadez) – C. Matei, Luckassen, Mățan (70, Fernandes)
Antrenor: Mircea Rednic

FC Botoșani: Hankic – Patache, Haruț, Chindriș, Holzmann – Florescu, Rodriguez (cpt), Ongenda – Camara (83, Tîrcoveanu), H. Keyta (76, Braun), Al Mawas (90+2, Șeroni)
Antrenor: Marius Croitoru

Partida a fost arbitrată de Adrian Cojocaru la centru, ajutat la cele două tușe de Valentin Avram și Andrei Constantinescu.

 

+ posts

Lasa un raspuns

4 × 2 =