Home > Fotbal > Edi Iordănescu la două luni de la despărțirea de FCSB: „Decizia de a pleca a fost a mea”

Edi Iordănescu la două luni de la despărțirea de FCSB: „Decizia de a pleca a fost a mea”

edi-iordanescu-decizie-plecare-fcsb

Edi Iordănescu s-a despărțit în urmă cu două luni de FCSB din cauza faptului că patronul echipei a intervenit peste el la echipă și nu și-a respectat angajamentul luat.

Bilanțul lui Iordănescu Jr în cele aproape 3 luni petrecute la FCSB este de 8 victorii, două egaluri și o înfrângere.

Edi Iordănescu a declarat în direct la PRO X de ce a renunțat la clauza de 500.000 de euro și motivele pentru care nu a vrut să mai continue pe banca roș-albastrilor:

„Nu are legătură cu partea psihică. Am demonstrat niște lucruri, am luat și CFR într-o situație foarte grea, am reușit să redresez lucrurile, am o experiență care mă ajută să fiu stabil emoțional. Deja experiența mă ajută să fiu mai echilibrat. Atunci când lucrezi pentru un om care îți promite niște lucruri, și în opinia mea asta ține de valori, au fost acceptate condițiile, au fost făcute promisiuni. 

Când îți dai seama că cineva nu te mai vrea și vrea să se implice la un nivel la care eu nu sunt de acord, îți dai seama că dacă continui îți faci rău ție, patronului și în cea mai mare măsură echipei. Iar ceea ce înseamnă clauza respectivă de reziliere, era foarte greu să o iau, decizia de a pleca a fost a mea. Dacă aș fi continuat, nu aș fi fost dat afară pentru că nu era disponibilitate din partea patronului să îmi plătească acei bani și am fi mers într-o moarte clinică probabil”

+ posts
Articole Asemanatoare
edi-iordanescu-selectioner-romania
Edi Iordănescu: „Sunt pregătit!”
becali-conflict-edi-iordanescu
Gigi Becali: „Iordănescu a venit când eram la șapte puncte în spatele CFR-ului, iar acum sunt opt, care rezultate?”
edi-iordanescu-plecare-fcsb
Edi Iordănescu s-a despărțit de FCSB
edi-iordanescu-farul-fcsb
Edi Iordănescu: „Întotdeauna e loc de mai bine”

Lasa un raspuns

16 − 11 =