13 Iunie 2020. București. Stadionul Dinamo. După trei luni de pauză fotbalul se reia în România. Din păcate toate meciurile vor avea loc fără spectatori.
Nu însă și la meciul Dinamo – Chindia din play-out. Deși inclusiv acest meci trebuie să se joace cu porțile închise, conducerea Programului DDB a scos la vânzare bilete cu caracter simbolic.
Iar răspunsul fanilor a venit instant. Toate biletele au fost epuizate în numai 24 de ore. De o singură zi a fost nevoie, ca toate cele 15 300 de bilete să fie vândute.
Pare ceva ireal în România sau în multe alte țări din Europa. Dar, acești frumoși nebuni ai lui Dinamo continuă să lase pe toată lumea cu gura căscată.
Huliți de societate, de mass-media, unii chiar și de propria familie, aceste „animale din peluză” , prin dragostea lor necondiționată pentru echipa iubită, reușesc prin toate mijloacele posibile să țină clubul în viață.
Suntem într-o perioadă economică grea pentru întreaga omenire, însă fanii câinilor nu țin cont de asta. Ei au reușit în ultimele trei luni să plătească salariile restante jucătorilor, să obțină licența pentru Liga 1 și cupele europene și să păstreze șansele ca echipa să fie preluată de un investitor puternic.
Deși a fost privit cu scepticism de foarte multă lume, programul „socios”al suporterilor dinamoviști funcționează. Galeria lui Dinamo a demonstrat, prin fapte clare, atașamentul față de culori. Iar Dinamo trăiește în acest moment datorită suporterilor. Peluza „Cătălin Hîldan” a creat o poveste superbă și a dat o lecție de viață tuturor celor implicați în fotbal și sport în general.
„Dacă într-o zi, tu nu ai mai fi, aș înnebuni, cred aș muri, trebuie să stii”, sunt versurile unuia dintre cântecele galeriei. Suntem tentați să credem că este o declarație utopică dintr-un cântec obișnuit de peluză. Dar ceea ce au arătat acești suporteri, ne demonstrează că nu este deloc așa. Pentru mulți dintre ei, viața și-ar pierde esența fără Dinamo. Între suporteri și echipa de suflet s-a creat o legătură specială, o legătură sentimentală extraordinar de puternică.
Și chiar și între ei, suporterii. Să nu uităm câți dintre fanii dinamoviști grav bolnavi au reușit să învingă moartea datorită implicării suporterilor în cauza acestora. Despre acea conexiune specială este vorba, una care face ca „familia” Dinamo să fie ferită de alte tragedii, inclusiv a tragediei supreme, dispariția clubului.
Celebrul „AUGH AUGH AUGH” de la meciul cu Lazio, scenografiile fabuloase de pe National Arena, spectacolele pirotehnice oferite au fost câteva dintre momentele marcante pentru Peluza „Cătălin Hîldan”. Datorită acestor momente au ajuns celebri în întreaga lume. Dar aceștia nu s-au mulțumit doar cu atât. Au trecut la nivelul următor și au lansat acest proiect nebun prin care salvează clubul și contribuie decisiv la renașterea lui. În plus, să nu uităm cum au dat numele proiectului, umilindu-și rivalii de o viață, îmbrăcându-i fără să îsi dea seama în haine alb-roșii, realizând astfel o coregrafie ce a ajuns pe prima pagina a marilor publicații din întreaga lume.
Da, ingeniozitatea, pasiunea și dragostea suporterilor fac ca Dinamo să respire în continuare, iar această nebunie totală nu se va opri decât în momentul în care Dinamo va ajunge din nou acolo unde își doresc și o cer aceștia la fiecare meci, „să strige iar campionii”.