Home > Fotbal > Florin Prunea atac la Burleanu: „Are calități securisto-comuniste, nu de fotbal”

Florin Prunea atac la Burleanu: „Are calități securisto-comuniste, nu de fotbal”

florin-prunea-conflict-burleanu

Florin Prunea a fost prezent astăzi la mormântul lui Daniel Prodan, pentru comemorarea a cinci ani de la mortea fostului fundaș central al naționalei.

Prunea a vorbit despre relația pe care a avut cu Prodan când au lucrat împreună la FRF, afirmând că fostul internațional era foarte necajit de cum era tratat de către conducerea federației:

„Am lucrat cu Didi Prodan în cadrul FRF. Ultima dată când l-am văzut era foarte supărat de cum a fost tratat de Federație. I-am spus să nu facă o obsesie din chestia asta pe care o avea el împotriva lui Burleanu. Din păcate, nu a putut. Burleanu s-a purtat urât cu el. L-a șantajat. L-au chemat să rupă contractul, Didi nu vrut. Și lucrurile alea le-a pus la suflet și, din păcate, a cedat. Eu l-am considerat pe Didi un simbol al românilor. Era altceva. Asemenea fotbaliști nu mai sunt, și ca oameni, și ca sportivi. Foarte rar”

Fostul portar al generației de aur a comentat și eșecul usturător de U20 împotriva Italiei, scor 0-7:

„Rezultatul cu Italia U20 nu e un rezultat care să ne facă cinste. Nu cred că asta e valoarea fotbalului românesc. Ne-au bătut jucători de Serie B și Serie C. Asta înseamnă falimentul unui sistem, care de 8 ani profită de sărăcia fotbalului românesc și cumpără voturi”

De asemenea, Prunea a lansat un atac extrem de dur asupra președintelui Burleanu pe care îl aseamănă cu fostul șef de stat, Nicolae Ceaușescu:

„Avem un președinte care de 8 ani e într-o campanie electorală. Domnule Dâncu, luați-l de acolo! Puneți-l ambasador, șef de ceva… Omul are calități, dar nu de fotbal. Calitățile lui sunt securisto-comuniste și nu au nimic în comun cu sportul, cu fotbalul. Sigur îl pregătiți pentru altceva, dar a venit momentul când vor plăti politic.

Burleanu e precum Ceaușescu. Cât de nenorocit să fii să-l pui pe Rădoi să dea o dare de seamă? El și Stoichiță l-au lăsat singur pe Rădoi. De Mirel și-au bătut joc. L-au umilit! Mă așteptam să dea o explicație, dar s-a ascuns în Casa Fotbalului. Băi fraților, aduceți altul! Măcar unul care să-și ia consilieri buni, care să-l învețe”

Prunea este de părere că organizarea la nivelul FRF este una extrem de deficitară, iar suporterii echipei naționale ar trebui să aibă un cuvânt mai puternic de spus în deciziile pe care federația le ia:

„Singurii care pot schimba ceva în fotbalul românesc, la nivelul FRF, sunt suporterii, printr-o mișcare fără precedent. Suporterii să-și pună punctul de vedere. Ne întreabă lumea: «Florine, chiar nu putem scăpa de asta?». E momentul ca societatea civilă să facă ceva. Altfel nu se poate! E un sistem politizat până în măduva oaselor.

Când îl văd pe karatistul Vișan care spune «Mie îmi plac karatele și să iau primă de calificare»… Ar trebui zburați din Casa Fotbalului, pe care au preluat-o, iar primul lucru pe care l-au făcut a fost să dea jos pozele cu noi. 

Fotbalul merge într-o direcție greșită! Uitați-vă la competițiile organizate de FRF. Avem fotbaliști și antrenori ne plătiți cu lunile… Își bat joc de toți. Ați văzut acum cum arată președintele? Ce îmbujorat e? Ce Mercedes are? Are conturi, case… A venit momentul ca suporterii să ia decizii. Nu se mai poate! 

Acum, tot ce contează sunt voturile. Începând de la convocările la naționale mici. Eu sunt siderat de faptul că instituțiile statului nu intră peste el”

+ posts
Articole Asemanatoare
florin-prunea-declaratie-cortacero
Florin Prunea, mesaj pentru autorități: „Cortacero dacă vine în România trebuie luat de pe aeroport!”

Lasa un raspuns

5 × one =