Home > Fotbal > Fotbal | Rednic: „Fac pariu că Fcsb nu ia campionatul”

Fotbal | Rednic: „Fac pariu că Fcsb nu ia campionatul”

rednic-conferinta

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic, a susținut în această dimineață o conferință de presă înaintea meciului de mâine împotriva celor de la Astra Giurgiu.

Acesta a prefațat partida de mâine seară, spunând că se asteaptă la un meci dificil, mai ales prin prisma faptului că este posibil să ningă, iar terenul la ora partidei ar putea fi greoi.

Tehnicianul dinamovist a dat de înțeles că jucătorii săi vor avea o primă în caz de victorie, însă fără a oferi mai multe detalii, din cauza meciurilor precedente când dinamovistii au avut primă, dar nu au reușit să o obțină, rezultatele fiind dezamăgitoare.

Rednic a mai menționat că politica de transferuri este deja făcută pentru pauza competițională si că aceasta nu va fi influențată de rezultatul meciului de mâine.

„Puriul” a vrut sa lamurească și situația lui Diogo Salomao, curtat intens de către Fcsb. Din discuțiile purtate cu Rednic, Salomao i-a dat de înțeles că ar vrea să continue la Dinamo, deși mai are oferte și din Golf.

În ceea ce privește pariul de un milion de euro pus de Gigi Becali că Dinamo nu va ajunge in play-off, Rednic a afirmat că pariul trebuia pus la începutul campionatului, nu acum când este pe sfârșit. Dar, antrenorul „câinilor”, a vrut să facă și el un pariu și anume că Fcsb nu va lua campionatul nici în acest sezon.

+ posts

Lasa un raspuns

4 × 2 =