Home > Tenis > Gabriela Ruse s-a calificat în turul II la Sydney

Gabriela Ruse s-a calificat în turul II la Sydney

gabriela-ruse-sydney

Gabriela Ruse, nr. 82 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Sydney după ce a trecut de poloneza Magdalena Frech, nr. 105 WTA, scor 6-2, 3-6, 6-4, în două ore și 20 de minute de joc.

Gabi a început tare partida și s-a desprins la 3-0. Frech a reușit să vină la 2-3, dar sportiva noastră a reușit alte trei game-uri la rând prin intermediul cărora a închis primul set la 6-2.

Poloneza a început mai bine actul secund și s-a distanțat la 2-0. Gabi și-a făcut și ea serviciul, dar Frech cu alte două game-uri consecutive s-a desprins la 4-1. Până la finalul setului s-a mers numai în break-uri, iar jucătoarea din polonia s-a impus cu 6-3 în manșa secundă.

Setul decisiv a debutat cu un nou schimb de break-uri, apoi Ruse a reușit să se desprindă la 3-1. Avantajul nu a durat foarte mult, poloneza izbutind să egaleze la 4. Totuși Gabi a câstigat următoarele două game-uri și odată cu ele și setul decisiv cu 6-4.

În turul II, Gabi o va întâlni pe favorita nr. 4, estonianca Anett Kontaveit, nr. 7 WTA. Va fi prima întâlnire directă dintre cele două.

+ posts

Lasa un raspuns

5 × 5 =