Mihai Iosif (47 de ani) speră să îsi poată lua revanșa după înfrângerea din tur în fața celor de la Gaz Metan Mediaș în etapa a 24-a din Liga 1.
Rapid va juca Vineri seară la Mediaș, iar tehnicianul giuleștenilor speră să se întoarcă cu cele trei puncte din Ardeal.
Mihai Iosif: „Atunci când eram în liga a V-a nu prea se înghesuiau aşa mulţi antrenori la Rapid”
După ce în ultimele 20 de jocuri, rapidiștii au obținut doar trei victorii, s-a vehiculat ideea cum că antrenorul giuleștenilor va fi schimbat. Acesta nu pare speriat de acest lucru, ba mai mult, speră să câstige titlul cu Rapid în viitor.
„Cred că ne-am prezentat destul de bine la ultimele două meciuri. Nu s-a vorbit după meciul cu UTA că am egalat în inferioritate numerică. Nu mă deranjează, eu ştiu ce discuţii am cu conducerea şi nu am citit. Atunci când eram în liga a V-a nu prea se înghesuiau aşa mulţi antrenori la Rapid.
Eu am avut un vis, de a ajunge cu Rapid în Liga I, a devenit realitate, iar acum visul meu pe termen mediu şi lung este să devin campion cu Rapid. Cine a spus că trebuie să prindem play-off-ul? S-a spus că ne dorim, noi, vestiarul. Obiectivul clubului transmis de conducere este altul. Noi, vestiarul, ne dorim să prindem play-off-ul şi vom da totul până la ultima picătură pentru a reuşi acest lucru” a spus Iosif în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului cu Mediaș
- 1-2 este scorul cu care au pierdut giuleștenii meciul tur disputat pe National Arena
Meciul cu Dinamo se va disputa pe Noul Giulești !?
Suporterii rapidului nu vor putea susține echipa la meciul cu Sepsi de peste o etapă din cauza incidentelor de la meciul cu UTA. Oficialii rapidiști speră ca următorul meci de pe teren propriu, cel cu Dinamo, să se dispute pe noul lor stadion.
„Nu vreau eu să comentez lucrurile astea, fotbalul e făcut pentru oameni, pentru suporteri. Ne plângem că este pandemie şi nu vin oamenii. Nu vreau să comentez mai mult, fotbalul este făcut pentru ca oamenii să se bucure de el.
Pentru noi acasă e Giuleştiul, chiar dacă în imnul nostru se spune că suntem peste tot acasă, aşteptăm cu nerăbdare să jucăm pe noul stadion. Clar lipsa suporterilor este un dezavantaj, pentru că ei sunt parte in noi, sunt primul sau al 12-lea jucător, tot aia e, suntem împreună. E posibil ca meciul cu Dinamo să se joace pe Giuleşti. Nu am vorbit cu Nico despre unde vom juca meciul cu Sepsi” a completat Iosif
- 5.000 de spectatori au fost în tribună la meciul dintre Rapid și UTA
Giuleștenii nu și l-au putut permite pe Ronaldo Deaconu
Iosif a mărturisit că și l-au dorit în vară pe Ronaldo Deaconu, însă acesta era mult prea scump la momentul respectiv. De asemenea, antrenorul Rapidului crede că în ciuda problemelor financiare de la Gaz Metan, echipa sa va avea un meci deosebit de greu.
„Probabil ăsta este adevărul, jucătorii de la Mediaş nu şi-au luat banii. Eu tratez oamenii în mod egal, îi respect şi, indiferent că suntem la fotbal sau în viaţa de zi cu zi, mie îmi place să respect oamenii. Faptul că nu şi-au luat salariile nu poate decât să-i îndârjească să-şi dorească mai mult, dar capcană nu are cum să fie pentru noi pentru că ne aşteaptă un meci extraordinar de greu. Au fost nişte discuţii astă vară legate de Ronaldo Deaconu, eu mi l-am dorit, dar a fost o sumă pe care nu ne-am putut-o permite, cerută de cei de la Mediaş” a concluzionat Iosif
Înaintea partidei, Rapid este pe locul 7 cu 33 de puncte, în timp ce Gaz Metan este pe 13 cu 23 de puncte.