Home > Fotbal > Mircea Rednic: „Ne-am propus să luăm măcar cinci puncte din următoarele trei meciuri”

Mircea Rednic: „Ne-am propus să luăm măcar cinci puncte din următoarele trei meciuri”

mircea-rednic-dinamo-chindia

Dinamo va juca mâine pe teren propriu în compania Chindiei Târgoviște de la ora 20:30 în încercarea de a scăpa de ultimul loc în Liga 1.

Mircea Rednic a dat ultimele detalii din lotul lui Dinamo și a prefațat partida de mâine seară la conferința de presă premergătoare partidei:

„E vorba și de moral. Problema noastră e că nu reușim să înscriem. Am rulat toți atacanți. Va fi foarte greu să desfacem Chindia, o echipă organizată cu jucători disciplinați. Ne-am propus să luăm măcar cinci puncte din aceste trei meciuri”

Rednic a comentat și faptul că Dinamo a ajuns pe ultimul loc în Liga 1, însă nu se declară îngrijorat din pricina acestui lucru:

„N-am mai fost în situația, dar încă nu s-a terminat etapa. Ce ați fi vrut? Să bată Craiova, să facă 18 puncte? Să o luăm și așa, dacă băteau, aveau 9 puncte față de noi. Eu zic că nu-i rău, suntem acolo aproape. Acum CFR e obligată să câștige pentru că FCSB a câștigat”

Tehnicianul dinamovist a lămurit și excluderile de lot pe care le-a făcut în această săptămână:

„E o decizie a mea, pe care mi-o asum. Se întâmplă în viața echipei, mai ales atunci când unii jucători nu dau randament. Oricum, Filip și Matei acuză probleme medicale, nu s-au antrenat săptămâna aceasta. Au fost și probleme de indisciplină pe care nu pot să le spun aici. 

Am luat decizia pe care am luat-o și sper că a fost decizia bună. Sunt și jucători care trebuie să înțeleagă că nu pleacă doar antrenorul, mai pleacă și jucătorii”

De asemenea, Rednic a punctat din nou că nu se gândește să părăsească echipa:

„Le-am spus încă de când am venit că le voi da tuturor șanse și voi lua o decizie la finalul anului. Nici jucătorii care au venit în perioada mea nu sunt siguri de locul lor. Eu nu plec!Am venit într-o situație grea și mi-am asumat, mi-am anulat operația de la șold pentru a veni să ajut Dinamo. Unii jucători nu acceptă concurența, nu acceptă deciziile antrenorului. Cum să arunc prosopul? Mai sunt atâtea meciuri importante de jucat. Jucătorii sunt conștienți, știu că e o misiune grea, dar cine rămâne aici trebuie să lupte până la capăt pentru a ne îndeplini obiectivul”

Antrenorul în vârstă de 59 de ani a mai completat că a fost o săptămână cu foarte multe discuții atât la nivelul conduceri, cât și cu jucătorii:

„A fost o săptămână mai complicată, mai grea din toate punctele de vedere. Au fost multe întâlniri între noi, întâlniri cu staff-ul, întâlniri cu jucătorii între ei. Am avut și o ședință la club.

Sper ca toate aceste lucruri să se termine și să începem să aducem punctele de care avem nevoie.

Înaintea meciului cu FCU Craiova, am avut o discuție cu jucătorii. Le-am spus: ‘E vreo problemă între noi?’ Mi-au răspuns: ‘Nu!’ Apoi am vorbit iar după meciul cu Clinceni, n-au mai spus ‘nu’. Nu i-am înțeles. Le-am spus că mă retrag atunci, dacă asta e problema. Ei sunt profesioniști, sunt plătiți să se antreneze și să joace, nu să facă strategii și să se gândească să schimbe antrenorul”

Pentru pauza de iarnă, Rednic a anunțat că echipa va rămâne în țară și nu va pleca în canatonament în străinătate:

„S-a decis că vom sta în țară în pauza de iarnă. Ne vom antrena la Săftica, vom avea și două partide amicale”

+ posts
Articole Asemanatoare
mircea-rednic-farul-dinamo
Mircea Rednic: „Nu uitați că suporterii au ținut clubul în ultimii doi ani”
rednic-mioveni-dinamo
Mircea Rednic: ” Nu poţi să iţi baţi joc de munca unei echipe”
Mircea Rednic: „Echipa are nevoie de Deian Sorescu”
dinamo-chindia-liga-1
Dinamo, victorie după 15 etape

Lasa un raspuns

thirteen − six =