La finalul anului trecut, fostul selecționer, Mirel Rădoi, declara că din sezonul viitor Liga 1 va reveni la 18 echipe, iar Dinamo va reuși astfel să se salveze de la retrogradare.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu a infirmat astăzi acest lucru, spunând că nu se ia în calcul schimbarea sistemului competițional.
„În primul rând nu mai suntem într-o situaţie de criză astăzi care să ne permită intervenţia în ceea ce priveşte modificarea sistemului competiţional atunci când competiţia se află în derulare.
Prin urmare, nu se schimba sistemul competițional în actualul sezon. Asta se întâmplă doar în cazuri de forță majoră și nu e cazul acum. Singurul proiect pe care îl avem astăzi în discuţie este cel legat de formatul competiţional pentru Cupa României, într-adevăr din această vară. Alte discuţii nu avem în momentul de faţă pe formatele competiţionale” a declarat Burleanu la conferința de prezentare a lui Edi Iordănescu în funcția de selecționer
Astfel, Dinamo va fi nevoită să se salveze de la retrogradare doar pe teren. Ei în prezent se află pe locul 15 în campionat.