România a întâlnit în această seară pe National Arena echipa națională a Spaniei în etapa a 5-a a Grupei F contând pentru preliminarii Euro 2020.
Înaintea meciului, România se afla pe locul 3 în grupă cu 7 puncte, în timp ce Spania era lider autoritar cu 12 puncte.
Cosmin Contra a început partida cu următorul prim 11: Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, Chiricheș, Grigore, Toșca – Deac (71’ Maxim)-, Marin, Stanciu(63’ Hagi) – Puscaș, Keseru (56’ Andone).
Spania a trimis pe teren următoarea formulă: Kepa- Navas, Llorente, Ramos, Alba – Ruiz, Busquets, Niguez – Rodrigo( 71’ Oyarzabal), Alcacer, Ceballos (76’ Sarabia).
În minutul 6. Ruiz îi trimite excelent lui Alcacer care scapă spre poartă, însă șutul acestuia în diagonală este respins de Tătărușanu. În minutul 11, Ruiz execută o lovitură de colț, Tătărușanu ezită să iasă, dar respinge de sub transversală lovitura de cap a lui Ramos. În minutul 13, Navas centrează la colțul lung, iar Alba reia din prima, însă acelați Tătărușanu respinge cu piciorul. În minutul 27, Deac îl faultează în careu pe Rodrigo și se dictează penalty. Ramos transformă fără emoții, iar Spania preia conducerea. În minutul 35, Niguez îi întoarce elegent cu câlcăiul lui Alba care centreză, iar Rodrigo reia din voleu, însă Tătărușanu este din nou la post. În minutul 36, Rodrigo centrează în fața porții, Alcacer șutează din prima, dar din nou portarul nostru ține România în joc cu o nouă intervenție senzațională.
În minutul 47, Ceballos îi dă o pasă extraordinară lui Alba, acesta scapă spre poartă și îi pasează lui Alcacer care înscrie în poarta goală. În minutul 59, Benzar centrează în careu, Puscaș îi recentrează excelent cu capul lui Andone care reia cu capul în poarta spaniolilor. În minutul 79, Puscaș scapă spre poarta Spaniei, Llorente îl faultează din spate din postura de ultim apărător și este eliminat. Hagi execută lovitura liberă de la 20 de metri pe jos în zid.
România este învinsă de Spania, scor 1-2 și cade pe locul 4 în clasamentul grupei.
Următoarea etapă se va desfășura Duminică, iar România va întâlni Malta la Ploiești de la ora 19:15, iar Spania va juca pe teren propriu contra Insulelor Feroe.