Simona Halep, nr. 3 WTA, a întâlnit-o în această dimineață pe Garbine Muguruza, nr. 32 WTA, în semifinalele turneului de la Australian Open.
În primul set s-a mers cap la cap până la scorul de 3-3. Muguruza a fost prima care a rupt echilibrul și s-a distanțat la 5-3. Simona a revenit și a egalat la 5. Mai mult chiar, sportiva noastră a preluat conducerea și a avut două mingi de set pe serviciul ibericei, dar aceasta a reușit să le salveze astfel că s-a ajuns în tie-break. Acesta a fost la fel de dramatic, dar Muguruza a reușit să si-l adjudece până la urmă la 8.
În setul secund s-a mers cap la cap până la 2-2. Apoi Simona a reușit să se desprindă la 4-2. S-a mers apoi cu serviciul până la 5-4 pentru Simona, dar din păcate aceasta nu a reușit să închidă setul pe propriul serviciu. Muguruza a profitat de momentul prielnic și a luat și ultimele două game-uri ale setului, pe care l-a câstigat cu 7-5.
Garbine Muguruza o învinge pe Simona Halep, scor 7-6, 7-5, după două ore și 5 minute de joc și se califică în finală la Australian Open unde va da peste Sofia Kenin.