Home > Fotbal > Astra învinge clar în deplasare la Voluntari

Astra învinge clar în deplasare la Voluntari

voluntari-astra-liga-1

Astra Giurgiu a învins-o în această seară în deplasare pe FC Voluntari cu scorul de 3-1 (2-0),într-o partidă contând pentru etapa a 21-a din Liga 1.

Stahl a deschis scorul în minutul 13 pentru oaspeți, finalizând din două încercări pasa senzațională trimisă în adâncime de Budescu.

Acesta a dus scorul la 2-0 la ultima fază a primei reprize, fructificând excelenta pasă trimisă de Wuthrich la întâlnire.

Valentin Gheorghe a făcut 3-0 în minutul 51 cu un șut din marginea careului care a lovit ambele bări înainte de a intra în poartă.

Ion Gheorghe a înscris golul de onoare pentru gazde în minutul 70, finalizând din marginea careului mic după ce mingea a ajuns norocos la el.

Detaliile meciului

Echipele de start:

FC Voluntari: Lavin – Costin (Vlad ’46), Balaur, Achim, Armaş, Ricardinho – Tavares (Gheorghe ’38), Borţoneanu (Ilie ’46), A. Ivanov (Dorobanţu ’75)- Angelov (Stoica ’26), Lopes. Antrenor: Bogdan Andone;

Astra Giurgiu: Popa – Canadija, De Sousa (Ion ‘6), Jovanovic, David Bruno – Crepulja – Wutrich (Şerban ’86), Boe Kane, Budescu, Gheorghe (Balaure ’81) – Stahl (Montini ’46). Antrenor: Eugen Neagoe;

Arbitrii:

Adrian Cojocaru – Mircea Grigoriu, Alexandru Vodă;

Cartonașe galbene:

FC Voluntari: Armaş ’76 ;

Astra Giurgiu: Crepulja ’74, Budescu ’85, Popa ’90+1;

După această victorie, Astra acumulează 22 de puncte și urcă pe locul 12 în clasament. Voluntari este pe 15 cu 17 puncte.

Etapa viitoare, Voluntari va juca în deplasare cu Viitorul, iar Astra va primi vizita lui FC Argeș.

+ posts

Lasa un raspuns

19 − 3 =