Home > Fotbal > Botoșani și Astra remizează pe „Municipal”

Botoșani și Astra remizează pe „Municipal”

Botoșani și Astra termină la egalitate, scor 1-1, meciul din etapa a 13-a a Ligii 1 de pe stadionul „Municipal”.

Botoșani a avut două ocazii imense în prima repriză, dar Lazar a avut intervenții excepționale de fiecare dată. În minutul 17, Rodriguez a șutat puternic de la 16 metri, zonă centrală, dar portarul Astrei a respins în transversală. A doua ocazie a gazdelor a venit de la Keyta, care a fentat un adversar și a tras de la 11 metri, dar Lazar din nou a avut un reflex fantastic și a scos cu brațul.

În ciuda ocaziilor avute de botoșeneni, în repriza secundă Astra a deschis scorul în minutul 55. Montini, intrat cu un minut în urmă, a reluat cu capul la colțul scurt o centrare venită din corner. În minutul 68, centralul a arătat punctul cu var pentru gazde la hențul lui Dima, iar Keyta a egalat de la 11 metri.

FC Botoșani este pe locul nouă cu 14 puncte, iar în etapa intermediară va juca la FC Viitorul. Astra Giurgiu are 10 puncte, pe locul 14 și runda următoare va primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaș.

Echipele de start

FC Botoșani: Pap – Braun, Haruț, Chindriș, Holzmann – Florescu, Rodriguez (c) – Al Mawas, Ogenda (82, Camara), Keyta – Tîrcoveanu (66, Toutouh)
Antrenor: Marius Croitoru

Astra Giurgiu: Lazar – Goncalves, Graovac, Dima, Bruno – Crepulja – Canadija, Răduț, Budescu (c), Gheorghe (73, Balaure) – Stahl (54, Montini)
Antrenor: Eugen Neagoe

Meciul a fost arbitrat de Iulian Călin la centru, ajutat la cele două tușe de George Neacșu și Ciprian Danșa.

+ posts

Lasa un raspuns

1 × 2 =