FCSB a trecut în această seară la Buzău de FC Argeș după ce a reușit să revină de la scorul de 0-1.
După partidă, antrenorul celor de la FCSB, Edi Iordănescu, a analizat meciul în direct la Telekom Sport la flash-interviu:
„Echipa a câştigat jocul, a arătat caracter, am crezut, am muncit până la final. Ne aşteptam la un meci greu şi de asta am avut parte. Un adversar foarte bun, organizat. Mi-a fost teamă, n-am scăpat de ea. Mă aşteptam să intrăm greu în joc, ne-am sufocat. N-am ordonat jocul aşa cum mi-am dorit, n-am dominat. N-am avut claritate, nu ne-am mişcat cum trebuie. Am creat foarte puţine ocazii în prima repriză.
A doua repriză a fost altceva, cu toate că am primit gol. Am văzut altă dinamică, altă claritate. Banca a intrat şi a făcut diferenţa. Jucătorii care trebuie să intre de pe bancă, trebuie să intre cu mintea limpede, să facă diferenţa. A fost dorinţă foarte multă, poate îi introduceam încă de la pauză. Numai cei care n-au fost în pielea noastră au putut să ne judece. Am trecut prin momente foarte grele. Punctele rămân, cele mai importante, şi al şaptelea succes la rând”
Iordănescu a rugat să nu mai fie pus să vorbească despre declarațiile patronului celor de la FCSB:
„Nu vreau să îmi mai cereţi să comentez ceea ce spune patronul. Tot timpul e informat clar, chiar de mine, de MM”
Tehnicianul celor de la FCSB a vorbit și despre o posibilă a doua anulare a meciului cu Farul ceea ce ar duce la eșecul echipei sale la masa verde:
„Doar dacă se doreşte asta, dar la cum îi cunosc eu pe Gică Hagi şi Gică Popescu, ştiu că ei caută fotbalul, performanţa. Va fi un joc greu pentru noi, trebuie să arătăm din nou caracter. Nu depinde de mine, dar hai să adăugăm ceva. Nu cred că e foarte fair-play cum e construită regula asta. E un lucru pe care”