Gabriela Ruse, nr.211 și Evgeniya Rodina , nr.76 WTA, s-au întâlnit astăzi în primul tur la Nottingham.
Meciul trebuia să se joace ieri pe iarbă, însă din cauza ploii abundente din ultimele două, a fost mutat în sală pe suprafață dură.
Gabriela a pornit tare în partidă și s-a distanțat la 3-0 cu două break-uri. Rodina a recuperat un break, apoi cele două au mers cu serviciul până la 4-2. De acolo, au fost 3 game-uri la rând care s-au terminat cu break, astfel că sportiva noastră a închis setul la 6-3.
Setul doi a fost început de româncă la fel de tare și a condus cu 2-0 după primele două game-uri. Rusoaica a revenit însă și a egalat la 2. Mai mult, chiar a preluat conducerea reușind încă un break care a fost recuperat de Gabi în game-ul următor. Aceasta și-a făcut apoi serviciul iar la 4-3, a mai reușit un break. Cu ajutorul lui ea a închis și acest set cu 6-3.
Gabriela Ruse o învinge Evgeniya Rodina, 6-3, 6-3 după o oră și 10 minute de joc. Ea o va întâlni în turul următor pe elvețianca Victoria Golubic.