Home > Handbal > Handbal feminin | România, pas important spre semifinale

Handbal feminin | România, pas important spre semifinale

Romania-spre-semifinale

După prima înfrângere de la acest european (24-29 în fața Olandei), România a disputat cel de-al doilea meci din faza a doua a grupelor împotriva Spaniei. Tricolorele erau obligate  învingă pentru a își păstra șansele la accederea în semifinale.

Meciul a început cum nu se poate mai prost pentru fetele noastre, desincronizările grave din atac, o Cristina Neagu care nu își reglase tirul, plus o replică destul de palidă în defensivă au dus ca în minutul 14 tabela să arate un neverosimil 1-6. După un time-out cerut de selecționerul Ambros Martin, jocul ofensiv al echipei noastre a început să funcționeze, iar cu ajutorul unei eliminări de două minute dictate împotriva „Amazoanelor” în minutul 18, am reușit să înscriem de trei ori la rând fără să primim nici un gol, scorul strangandu-se la 6 la 8. Până la pauză nu am mai greșit ca în startul meciului și am izbutit să intrăm la cabine cu un deficit de doar două goluri , 10-12 .

După pauză, tricolorele ies mult mai montate, Cristina Neagu își potrivește aruncările, Crina Pintea este un tanc împotriva defensivei adverse, iar Denisa Dedu face minuni între buturi. Astfel în minutul 41, am reușit să preluăm pentru prima oară conducerea în partidă, 16-15.  Continuăm jocul foarte bun din a doua parte a meciului și imediat se face 20 la 17. Cu o Dedu extrem de inspirată între buturi și cu un joc solid pe faza ofensivă, am reușit să ducem acest avantaj până în final.

România câștigă cu 27 la 25 un meci foarte dificil și face un pas extrem de important spre Final Four-ul de la Paris.

Pentru România au înscris: Neagu (7 goluri), Pintea (6 ), Buceschi (4), Florica(3), Geiger (2), Elisei (2), Perianu (1), Laslo (1), Chiper (1). De asemenea Crina Pintea a fost aleasă MVP-ul acestei partide.

Următorul meci, care este și cel decisiv, va avea loc mâine de la ora 19 împotriva Ungariei. Orice rezultat în afara înfrângerii ne califică sigur în semifinale.

 

+ posts

Lasa un raspuns

eleven − nine =