Home > Tenis > Irina Begu revine fantastic și merge și ea mai departe la AO

Irina Begu revine fantastic și merge și ea mai departe la AO

irina-begu-dodin-australian-open

Irina Begu, nr. 64 WTA, s-a calificat în turul II la Australian Open după ce a trecut de jucătoarea franceză Oceane Dodin, nr. 85 WTA, scor 2-6, 7-5, 6-3 după două ore și 35 de minute de joc

Primul set a început cu un schimb de break-uri, apoi franțuzoaica s-a desprins la 5-1. Au urmat două game-uri în care cele două jucătoare și-au făcut serviciul, astfel încât Dodin a câstigat primul set cu 6-2.

Și setul secund a început cu un schimb de break-uri. De data aceasta Irina a fost cea care a reuși să se desprindă pe tabelă, scor 3-1. Numai că Dodin a dat apoi o replică solidă și a luat patru game-uri consecutive, conducând cu 5-3. Begu a izbutit să egaleze la 5, nu înainte de a salva trei mingi de meci la 4-5. Sportiva noastră a speculat momentul bun și a câstigat și ultimele două game-uri ale setului pe care l-a închis la 7-5.

Și decisivul a început tot cu un schimb de break-uri. S-a mers apoi cu serviciul până la 3-3. Apoi Irina a reușit să facă trei game-uri consecutive închizând astfel setul la 6-3.

În turul următor, Irina o va întâlni pe belgianca Elise Mertens, nr. 26 WTA. Belgianca o conduce cu 2-0 pe Irina la întâlnirile directe.

+ posts

Lasa un raspuns

9 + 20 =