Home > Tenis > Sorana Cîrstea: „A fost peste așteptări”

Sorana Cîrstea: „A fost peste așteptări”

sorana-cirstea-interviu-australian-open

Sorana Cîrstea după o victorie clară în fața fostei campioane de la Wimbledon, Petra Kvitova.

La interviul oferit pe teren la finalul partidei, Sorana a declarat că nu aștepta să joace atât bine în fața unui adversar care i-a pus mereu serioase probleme:

„În mod sigur a fost mai bine decât m-am așteptat. Am avut multe meciuri împotriva Petrei și a fost întotdeauna greu. Uneori am pierdut, alteori am câstigat, dar a fost întotdeauna un adversar dificil indiferent de faza turneului în care am jucat. Sunt foarte fericită de cum am jucat astăzi, a fost peste așteptări”

Sportiva noastră a mai completat că și partida cu Kvitova de anul trecut de la AO a ajutat-o în succesul de astăzi:

„Chiar dacă a fost acum un an, am analizat și partida de aici cu ea din 2021, am luat câteva referințe de atunci și am încercat să le aplic și astăzi”

În final, Sorana a vorbit despre cât de bine se simte în Australia:

„Sunt fericită că pot juca în fața acestui public deosebit. Să joc aici de atâția ani înseamnă enorm pentru mine. Acum două zile am fost să văd pinguinii, am hrănit cangurii, a fost fantastic. Am încercat să îmi iau gândul de la tenis, iar Australia cred că este locul meu favorit”

+ posts
Articole Asemanatoare
sorana-cirstea-petra-kvitova-australian-open
Sorana Cîrstea, victorie de senzație în fața Petrei Kvitova
sorana-cirstea-declaratie-australian-open
Sorana Cîrstea: „Am făcut meciul perfect”

Lasa un raspuns

five × four =