Home > Fotbal > Marius Șumudică: „Am pus batista pe țambal”

Marius Șumudică: „Am pus batista pe țambal”

marius-sumudica-fc-arges-cfr

CFR Cluj a învins-o în această seară în deplasare pe FC Argeș cu scorul de 1-0 și a reușit a șasea victorie din tot atâtea posibile în acest început de sezon.

După partidă, antrenorul campioanei Marius Șumudică a declarat în direct la Telekom Sport la flash-interviu că principalul său gând în acestă moment este returul cu Steaua Roșie:

„Eşti expus ca şi antrenor. Nu vreau să discut despre asta ci despre ce am realizat. Ne aşteaptă două jocuri importante, iar eu ţin să-mi felicit jucătorii, pentru că au dat dovadă de atitudine. Este foarte important, iar în momentul de faţă gândul ne stă la Steaua Roşie, pentru că indiferent de scor ne dorim să câştigăm, apoi la meciul cu FCSB”

Șumudică s-a declarat mulțumit de faptul că jucătorii săi au reacționat imediat după discuția avută după înfrângerea de la Belgrad:

„Am avut o discuţie, cu conducerea, cu echipa, am pus batista pe ţambal. Şi băieţii au reacţionat la meci. Pentru mine, n-am decât să îmi dau şapca jos şi să-i felicit pe jucători pentru ce au făcut, pentru rezultat”

Tehnicianul campioanei a spus că va fi dificil ca echipa sa să joace din trei în trei zile, dar speră să facă o performanță frumoasă în Europa:

„Avem de luat o revanşă cu Steaua Roşie, pentru că nu mi-a căzut bine acel rezultat. Apoi, chiar dacă jucăm la două zile cu FCSB, asta este. Suntem singura echipă, celelalte echipe au avantajul unui ciclu săptămânal. Trebuie să fim pregătiţi mental şi fizic. Eu îmi doresc să joc din trei în trei zile. Europa e Europa indiferent de competiţie. Aţi văzut ce echipe sunt în Conference League. Este ca şi Europa League de anul trecut. Continuăm de această manieră şi dacă vom avea atitudinea din seara asta, cu siguranţă vom face puncte”

În încheire, Șumudică l-a lăudat pe noul antrenor al celor de la FCSB, Edi Iordănescu:

„Edward este un antrenor bun, există o emulaţie în momentul de faţă. Depinde mult şi de meciul cu Sepsi din etapa viitoare. Mă aştept ca Sepsi să aibă o altă faţă, iar Leo Grozavu are forţa de a capacita jucătorii, iar FCSB nu va avea un meci uşor. Dar, cu siguranţă, Edi este un plus faţă de ce s-a întâmplat până acum”

+ posts
Articole Asemanatoare
marius-sumudica-revenire-rapid
Șumudică îsi anunță revenirea la Rapid: „Acolo este casa mea”
marius-sumudica-steaua-rosie-cfr
Marius Șumudică: „Am avut și ghinion”
sumudica-mioveni-cfr
Marius Șumudică: „Dacă nu este o cameră pe linie, te poți înșela asupra poziției de offside”
marius-sumudica-lincoln-cfr
Marius Șumudică: „Nu mai există echipe mici”

Lasa un raspuns

sixteen − eight =