Home > Fotbal > Mircea Lucescu a demisionat de la Dinamo Kiev după numai 4 zile

Mircea Lucescu a demisionat de la Dinamo Kiev după numai 4 zile

mircea-lucescu-dinamo-kiev

Mircea Lucescu a demisionat din funcția de antrenor principal a lui Dinamo Kiew după numai patru zile de când ajunsese la un acord cu gruparea din Ucraina.

Lucescu a pus această decizie pe seama suporterilor lui Dinamo Kiev care au contestat numirea sa la cârma echipei din cuaza trecutului său la marea rivală Sahtior.

Conform Gsp.ro, Mircea Lucescu a dat următorul comunicat de plecare:

Cu părere de rău am hotărât să renunț la posibila colaborare cu Dinamo Kiev.

Mulțumesc familiei Surkis pentru încrederea acordată și invitația făcută, dar îmi este imposibil să pot activa într-o atmosferă de ostilitate venită mai ales din partea acelei grupări de suporteri Ultras, de a cărei susținere echipa are atâta nevoie în momentele de încleștare sportivă.

N-am fost niciodată un laș, am acceptat provocările sportive, dovadă trecerea de la Galatasaray la Beșiktaș sau de la Dinamo București la Rapid București, cu suporteri într-o mare rivalitate, dar corecți, care m-au primit cu speranță și cu brațele deschise și cu care am reușit cucerirea titlurilor din țările respective.

Nu pot să accept ca propriii fani să acționeze împotriva intereselor clubului. Cred că era momentul să se producă o schimbare care să provoace emulație, entuziasm, motivație și care să readucă echipa la nivelul la care tradiția și istoria acestui club îi dau dreptul.

Venirea mea la Dinamo Kiev n-are nici o legatură cu valoarea contractului, banii au fost ultima mea preocupare.

Îmi doream să mă întorc în fotbal, în Ucraina, unde am cunoscut atâtea satisfacții, să intru din nou în atmosfera aceea atât de palpitantă și plină de neprevăzut care este fotbalul. O făceam cu entuziasm, cu deplină încredere în potențialul tinerilor jucători ucraineni, mulți dintre ei componenți ai selecționatelor naționale.

Îmi doream o competiție așa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele. Ucraina merita asta.

MIRCEA LUCESCU

+ posts
Articole Asemanatoare
mircea-lucescu-dinamo-kiev-europa-league
Pas greșit pentru Dinamo Kiev pe teren propriu în prima manșă din 16-imile Europa League
mircea-lucescu-grupe-champions-league-dinamo-kiev
Mircea Lucescu s-a calificat în grupele Ligii Campionilor
mircea-lucescu-grupe-champions-league
Mircea Lucescu cu un pas în grupele Champions League
mircea-lucescu-dinamo-kiev
Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev

Lasa un raspuns

17 + thirteen =