Home > Fotbal > “Până și eu puteam înscrie de acolo” Ce a pățit un fan al echipei AS Roma după ce a ironizat golul lui Cengiz Under

“Până și eu puteam înscrie de acolo” Ce a pățit un fan al echipei AS Roma după ce a ironizat golul lui Cengiz Under

AS Roma a fost inspirată de un fan să dea startul unei campanii inedite, în urma unui comentariu lăsat de acesta pe pagina oficială, care nu s-a arătat impresionat de golul marcat de turcul Cengiz Under contra Parmei.

„Până și eu puteam să înscriu de acolo”, a fost comentariul suporterului de pe rețelele de socializare.

Fanul a fost invitat de Clubul capitolin să-și pună în practică “vorbele”. A fost chiar îmbrăcat în tricoul Romei și pus să repete execuția lui Under în meciul de pe Ennio Tardini de pe 29 decembrie 2018, câștigat cu 2-0.

Suporterul Romei n-a reușit să înscrie nici din trei încercări

 

Deși acesta a primit trei șanse de a înscrie dintr-o poziție asemănătoare celei din care a marcat turcul, nu a reușit însă să profite de niciuna dintre șanse. În prima fază a alunecat, iar în următoarele două nu a nimerit spațiul porții.

Marco a recunoscut la final că probabil nu va mai repeta astfel de mesaje după vreun gol al favoriților.

Mai jos puteți sa urmăriți Video-ul încărcat de As Roma pe pagina sa de Facebook:

+ posts

Lasa un raspuns

sixteen − eleven =