Home > Fotbal > Real Madrid i-a oferit lui Totti rolul de ambasador

Real Madrid i-a oferit lui Totti rolul de ambasador

Lui Francesco Totti, pe care Real Madrid a încercat de două ori să îl legitimeze ca jucătător, i-a fost propus un posibil rol de ambasador pentru gruparea „Los Blancos”

Legenda Romei, Francesco Totti a spus întotdeauna că Real Madrid a fost singurul club care a fost aproape să îl facă să plece de pe Olimpico. Madrilenii au avut doua tentative să îl transfere, prima în 2001 și a doua în 2004. Decizia lui de a rămâne întreaga carieră de 24 de ani la Giallorossi, l-a determinat pe președintele lui Real să-i spună în 2016 că a fost „singurul jucător care a spus vreodată NU realului”
Acum, Totti, în vârstă de 42 de ani, a plecat din funcția de director al Romei din cauza problemelor cu șeful clubului James Pallota. Astfel, starul italian poate în sfărșit să lucreze cu gigantul din La Liga.

Totti se gândeste serios la poziția de la Real

Ziarele italienești Corriere della Sera and Gazzetta dello Sport au scris amândouă astăzi că Madrid-ul i-a oferit lui Totti poziția de ambasador al clubului, iar câstigătorul cupei mondiale din 2006, ia în serios această propunere. De asemenea, el are oferte și de la federația italiană, de la Sampdoria și din Qatar, dar susține că simte că are socoteli neterminate cu Madridul.

„Aș putea fi interesat să lucrez cu o echipă din Europa”

In Biografia sa Totti a vorbit despre ezitarea pe care a avut-o atunci când Madrid a venit să îl transfere, chiar dacă „într-un univers paralel” purta banderola de căpitan la echipa ce a câstigat de 13 ori cupa campionilor în istorie. Ieri a declarat „Am în vedere câteva propunerj. S-ar putea să fiu interesat să lucrez cu o echipă din Europa ( alta decât Roma)”.
In mass-media italiană există multe semne de întrebare despre ce echipă vorbește.
+ posts
Articole Asemanatoare
Real Madrid, regina Europei!
chelsea-real-madrid-champions-league
Hattrick-ul lui Benzema o duce pe Real aproape de semifinalele Champions League
Vlad Chiricheș, fără de greșeală în victoria istorică obținută de Sassuolo: „O demonstrație excelentă”
S-a terminat tragerea la sorți a optimilor UEFA Champions League

Lasa un raspuns

two × 2 =