Home > Fotbal > Sepsi produce surpriza și o învinge în deplasare pe FCSB

Sepsi produce surpriza și o învinge în deplasare pe FCSB

Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o în această seară în deplasare pe FCSB, scor 2-1 (1-0), în ultima partidă a etapei a 3-a din play-off-ul ligii 1.

Petrila a deschis scorul în minutul 28 cu o lovitură de cap după o centrare excelentă a lui Ninaj. Octavian Popescu a restabilit egalitatea în minutul 68 cu un șut plasat din interiorul careului după ce a fost găsit excelent de Moruțan. Mitrea a readus-o pe Sepsi în avantaj în minutul 81 deviind în poartă lovitura de cap a lui Bouhenna.

Detaliile meciului

Echipele de start:

FCSB: Vlad – Creţu, Haruţ (Cristea ’48), Miron, Panţîru (Radunovic ’33) – Ov. Popescu (Perianu ’70), Şut, Oaidă (Vînă ’46) – Moruţan, Fl. Tănase, Oc. Popescu. Antrenor: Anton Petrea;

Sepsi: Niczuly – Radoslav, Bouhenna, Mitrea – Petrila (Nouvier ’70), Păun, Vaşvari (Kovacs ’87), Ninaj (Gonzalez ’70), Ştefan – Safranko, Golofca (Aganovic ’82). Antrenor: Leo Grozavu;

Arbitrii:

Sebastian Colţescu – Octavian Şovre, Daniel Mitruţi – Andrei Florin Chivulete;

Cartonașe galbene:

FCSB: Oct. Popescu ‘45+3, Tănase ’75;

Sepsi: Dimitrov ’11, Păun ‘83;

Cu această victorie, Sepsi acumulează 27 de puncte și se află pe locul 4 în clasament. FCSB este pe 1 cu 39 de puncte.

Etapa viitoare, FCSB va juca în deplasare cu Craiova, iar Sepsi va primi vizita celor de la Academica Clinceni.

+ posts
Articole Asemanatoare
FCSB-SEPSI-LIGA-1
FCSB remizează cu Sepsi la debutul lui Edi Iordănescu
toni-petrea-fcsb-sepsi
Toni Petrea: „Ne putem declara mulțumiți de ceea ce am realizat în acest tur de campionat”

Lasa un raspuns

one × three =