Simona Halep, nr.4 WTA, a întâlnit-o în această seară pe Ekaterina Alexandrova, nr. 43 WTA, în turul secund al turneului de la Cincinatti.
În primul set cele două jucătoare au mers cap la cap până la 2-2. De acolo, rusoaica a preluat controlul setului. S-a distanțat întâi la 4-2, apoi după ce Simona și-a mai făcut o dată serviciul, Alexandrova a mai izbutit să câstige două game-uri la rând, închizând primul set, 6-3.
Și în setul secund rusoaica a pornit puternic, luând avans de 2-0. Cu acest avantaj și cu Simona vizibil incomodată de niște probleme la piciorul stâng partida părea că se va termina destul de repede în minimum de seturi. Cu toate acestea, românca nu a cedat și a reușit să revină egalând la doi. S-a mers apoi cu serviciul până la 5-5. Sportiva noastră a izbutit să facă break-ul, iar pe propriul serviciu a închis setul 7-5.
În decisiv s-a mers cu serviciul până la 2-2. Simona a reușit să facă break-ul, însă imediat rusoaica a făcut rebreak. Cele două au mai făcut apoi câte un game de serviciu. La 4-4, Simona a făcut break-ul pe care de această dată l-a concretizat cu serviciul și a închis decisivul la 6-4.
Simona Halep o învinge pe Ekaterina Alexandrova, scor 3-6, 7-5, 6-4, la capătul a două ore de joc și se califică în optimi la Cincinatti.
Acolo ea o va întâlni pe învingătoarea disputei dintre Madison Keys și Daria Kasatkina.