Home > Tenis > Tenis | Echilibru după prima zi a înfruntării dintre România și Cehia

Tenis | Echilibru după prima zi a înfruntării dintre România și Cehia

cehia-romania-fed-cup

foto: Reuters

S-a încheiat prima zi a disputei dintre România și Cehia, contând pentru primul tur al grupei mondiale I a FED Cup. Meciurile de astăzi au fost între Mihaela Buzărnescu și Karolina Pliskova, respectiv Simona Halep și Katerina Siniakova.

În primul meci pentru noi, a intrat numărul 29 WTA, Mihaela Buzărnescu, care a jucat împotriva numărului 5 WTA, Karolina Pliskova.

Partida a început cu un prim game extrem de disputat, care a durat nu mai puțin de 13 minute și în care Miki a beneficiat de 2 mingi de break, salvate însă de cehoaică care în final și-a făcut serviciul. Acest game a constituit un imbold moral extrem de puternic pentru Pliskova care s-a distanțat aproape imediat la 5-0. Miki îsi face și ea o data serviciul, însă nu poate să îi dea o replică seriosă la serviciu Karolinei, iar primul set se încheie cu scorul de 6-1.

Cel de al doilea set a fost mult mai echilibrat, Miki fiind mult mai solidă la serviciu. Din pacăte serviciul adversarei a fost într-o zi mare și nu i-a dat nicio șansă româncei. S-a mers cap la cap până la 4-4, când Pliskova a făcut break-ul decisiv. În game-ul imediat următor Karolina a închis meciul 6-1, 6-4.

În cea de a doua partidă a zilei, Simona Halep a jucat contra Katerinei Siniakova.

Simona a început ca din tun partida și a făcut break-ul în chiar primul game al partidei. Si-a conservat perfect serviciul în game-urile următoare și a mai reușit încă un break, astfel că a servit pentru a închide setul la 5-2. Deși a avut 3 mingi consecutive de set, Simona a pierdut game-ul și s-a văzut pusă în situația de a servi pentru a doua oară pentru a închide setul. De data asta, românca concretizează făra probleme și câstigă setul cu 6-4.

Cel de al doilea set a fost unul fără istoric, Siniakova fiind incapabilă să dea o replică lui Halep care nu i-a oferit absolut niciun cadou. Se termină meciul 6-4, 6-0, iar Simona aduce punctul egalizator pentru România.

Mâine va fi deznodământul înfruntării. De la ora 14, Simona Halep o va întâlni pe Karolina Pliskova, apoi cel puțin pe hârtie vor juca Mihaela Buzărnescu și Katerina Siniakova, însă cei doi căpitani nejucători ar putea efectua modificări. Ziua se va termina cu partida de dublu, dintre Siniakova/Krejcikova vs Begu/Niculescu, care rămâne de văzut daca va fi sau nu decisivă pentru a stabili învingătoarea.

 

+ posts

Lasa un raspuns

five + seventeen =