Home > Liga 1 > Toni Petrea : ” E o echipă bună, chiar dacă e nou promovată”

Toni Petrea : ” E o echipă bună, chiar dacă e nou promovată”

toni-petrea-fcsb-rapid

FCSB o întâlnește pe Rapid în etapa a 20-a miercuri seară pe Național Arena.

Înaintea meciului, Toni Petrea a prefațat partida în cadrul unei conferințe de presă, unde a declarat:

” Suntem pregătiți, am avut două zile de pauză, sper că jucătorii sunt refăcuți și putem aborda meciul la victorie. La un asemenea joc, nu trebuie să mai motivezi echipa cu vreun rezultat nefavorabil înregistrat în tur. Avem obiectivele noastre, trebuie să câștigăm fiecare joc, asta este motivația. E o chipă bună, chiar dacă e nou promovată, a demonstrat că poate juca, că poate face față Ligii 1 și că are șanse la play-off ” ;

” Toată lumea își dorește fotbal, își dorește spectacol. Și eu îmi doresc, dar cel mai imporant este să câștigăm, pentru că avem o diferență de puncte față de primul loc „;

Tehnicianul celor de la FCSB a comentat situația din campionat astfel:

” Mai sunt multe meciuri de disputat, atât noi, cât și adversarii avem meciuri grele, se poate întâmpla orice. Mai avem până la play-off, când se vor înjumătății punctele. Așteptăm un pas greșit al CFR-ului, dar mă interesează jocul nostru, rezultatele noastre, apoi vedem ce se întâmplă în partea cealaltă. Primul meu gând este la jocul nostru ” ;

Florinel Coman, extrema stângă a FCSB-ului, care a absentat mult timp din cauza accidentărilor, este apt acum după spusele antrenorului:

” Florinel Coman este apt, este valid, vom vedea după antrenamentul de astăzi dacă va juca, dacă va face parte din lot și cât va juca, daca va juca. Este apt „

Florin Tănase, care este tot mai aproape de o despărțire de FCSB în această iarnă, a fost lăudat de Toni Petrea:

” Tănase este un jucător cu experiență, de ani de zile se tot discută. Nu este afectat de ce se discută, își vede de treabă. Nu știu ce oferte are, nu am discutat. E atracția contractului, dar, ca și carieră, ar putea face față în Europa fără probleme, într-un campionat mai puternic „ ;

Întrebat dacă Tavi Popescu ar putea să fie înlocuitorul perfect pentru Florin Tănase, Toni Petrea a declarat următoarele:

” Vedem, mai e mult până la plecarea lui Florin Tănase. Tavi poate juca și în stânga, și în dreapta, e un jucător valoros, polivalent. Ar putea face față inter stânga „ .

+ posts
Articole Asemanatoare
mihai-nesu-fcsb-fc-voluntari
Mihai Neșu, în tribune la FCSB – FC Voluntari
mustata-petrea-becali
Mustață continuă contrele cu Becali: „Avem o singură nelămurire cu Gigi”
becali-vanzare-fcsb
Becali anunță din nou că vrea să renunțe la FCSB: „Ia-o Talpane!”
6 concluzii după FCSB – Universitatea Craiova 0-2 »  Bucurie mare la Craiova, dar mai ales la Cluj

Lasa un raspuns

5 + eighteen =