Home > Fotbal > Toni Petrea: „În funcție de rezultatul de la Botoșani – CFR, vom vedea cum vom aborda următoarele partide”

Toni Petrea: „În funcție de rezultatul de la Botoșani – CFR, vom vedea cum vom aborda următoarele partide”

toni-petrea-craiova-fcsb

FCSB va juca mâine pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova, însă depinde de jocul rezultatelor pentru a mai putea spera la titlu.

Toni Petrea a prefațat partida într-o conferință de presă susținută astăzi:

„E dificil să pregătim meciul cu Craiova, pentru că trebuie să așteptăm meciul din această seară dintre Botoșani și CFR și în funcție de acest joc vom vedea cum vom aborda următoarele două partide. Nu e foarte plăcută situația în care am ajuns, din păcate. Am avut posibilități să ne păstrăm și să ne consolidăm poziția de lider în clasament. Acum, am ajuns în situația să depindem de rezultatul adversarei noastre și să așteptăm finalul acestui joc destul de interesant pentru noi, important”

Tehnicianul vicecampioanei a vorbit și despre problemele care au adus-o pe FCSB în postura de a rata din nou titlul:

„Despre arbitraj nu vreau să vorbesc. Au fost greșeli împotriva noastră, dar nu vreau să le comentez eu. Vreau să vorbesc doar despre echipă. Într-adevăr, am avut în acest play-off, în special, probleme foarte mari cu accidentările, cu efectivul de jucători. Am încercat de la joc la joc să găsim soluții, am încercat să suplinim absențele, dar în ultima parte a acestui play-off nu am mai reușit să câștigăm pentru a putea să ne menținem pe primul loc și să putem avea o șansă reală la campionat”

Cu toate astea, Petrea încă mai speră că la final echipa sa se va încununa campioană:

„Noi ne-am creionat un program de pregătire pentru perioada următoare, incluzând și perioada de vacanță. Probabil vom avea și jucători convocați la loturile naționale, rămâne de văzut poziția pe care vom termina la finalul campionatului și în funcție de asta o să mai ajustăm programul dacă va fi necesar. Sperăm să ajungem să jucăm cu titlul pe masă la ultimul joc și după aceea să ne gândim și la programul pe care îl avem de făcut”

În încheiere, Toni Petrea a comentat și revenirea suporterilor pe stadioane:

„Pentru toată lumea, nu numai pentru echipa noastră, prezența suporterilor pe stadioane cred că ar fi fost benefică. E cu totul și cu totul diferit să joci cu tribunele goale, parcă nu e acea atmosferă de meci oficial. Ai senzația că e un meci amical. Plus că noi avem numeroși suporteri și ne-ar fi plăcut să fie lângă noi și cu siguranță am fi avut o altă exprimare în teren”

+ posts
Articole Asemanatoare
toni-petrea-fcsb-cfr
Toni Petrea: „Jucătorii au nevoie de suporteri”
toni-petrea-sepsi-fcsb
Toni Petrea: „Avem jucători pe lista de transferuri, să vedem dacă ajunge scrisoarea”
toni-petrea-fcsb-rapid
Toni Petrea : ” E o echipă bună, chiar dacă e nou promovată”
toni-petrea-gaz-metan-fcsb
Toni Petrea: „E greu să ne apropiem de CFR”

Lasa un raspuns

5 − two =