Çakir după ce a consultat VAR-ul, a validat un gol a lui Llorente, după ce mingea l-a lovit pe acesta în mână și a anulat golul lui Sterling din ultimele minute. Astfel, Tottenham a ajuns în semifinale. Ajax, adversara acestora.
În acest moment al sezonului ar trebui să fim sătui de fotbal. Cu toate acestea, există meciuri care sunt cel mai frumos cadou pentru microbiști. De un astfel de meci am avut parte miercuri seară. În primele 15 minute fiecare fază de poartă, era gol. Un joc extraordinar, care te ținea cu răsuflarea tăiată. Patru goluri au venit în primele 11 minute, iar mai apoi au mai venit încă trei. Calificarea miraculoasă a lui Tottenham a fost posibilă datorită contribuției VAR-ului din finalul meciului, care a anulat golul lui Sterling, gol care îl putea face pe acesta unul dintre marii eroi ai istoriei lui City. Va fi, dar nu în seara aceasta magică care a aparținut fotbalului. Și lui Pochettino.
Dacă cineva se îndoia de ceea ce poate oferi fotbalul din Premier League, cu șiguranță a eliminat orice îndoială după acest meci. Desigur, vor fi menționate erori și pe bună dreptate, dar viteza de decizie, calitatea tehnică și tactică a echipelor, dorința de a fi învingător, toate acestea au fost văzute pe Etihad. Nimeni nu a căutat să se contreze cu arbitrul, nimeni nu a păcălit jocul, nimeni nu și-a conservat vreo resursă de energie.
Greșelile au fost mari. La primul gol a lui City, apărarea a fost foarte lentă, iar Sterling nu a iertat. La al doilea și la al treilea gol (ale lui Tottenham), Laporte a fost vinovat. Nu a marcat cum trebuie adversarul, iar apoi a pasat greșit. La al patrulea gol al meciului, Lloris ar fi putut face mai multe. Au existat desigur tactici de ambele parți. Primele două goluri ale lui City, au fost marcate din diagonale de la centrul terenului până la marginea careului, tocmai pentru a fi evitată aglomerarea de la centrul terenului impusă de Tottenham în prima manșă. Întotdeauna la repunerile de la margine ale lui Spurs așteptau întotdeauna cel puțin patru jucători ofensivi de la City. Centrul de Bruyne nu a putut fi blocat deloc ușor pe tot parcursul meciului. Iar Sterling a păcălit de două ori apărarea lui Spurs.
În a doua repriză, Manchester a început să se instaleze în jumătatea adversă, fiind susținuți de un cor de suporteri mai vocal ca niciodată. Părea că Tottenham epuizase totul, iar City are meciul în mână. Așa a venit șutul ghiulea a lui Aguero, la care Lloris a fost doar simplu spectator. Dar nimic nu fusese jucat. Golul lui Llorente după o lovitură de colț, confirmat de VAR ( nu fusese henț) și golul anulat lui Sterling pe motiv de offiside din ultimele minute, au dus pe Tottenham în semifinale.
Un gol anulat corect, după cum am văzut pe reluări, au dus la îmbrățisarea din finalul meciului dintre Pochettino, Isus Perez, Miguel d’Agostino și Toni Jiménez. Aventura lor nu s-a terminat aici, iar visul lor continuă în semifinalele ligii campionilor.