Home > Liga 1 > Hagi, după înfrângerea cu FCSB: „Putem mai mult”

Hagi, după înfrângerea cu FCSB: „Putem mai mult”

hagi-farul-fcsb

Farul a fost învinsă clar în această seară de FCSB cu scorul de 0-4 (0-3) în ultima partidă a etapei a 6-a din play-off-ul Ligii 1. Gheorghe Hagi, antrenorul celor de la Farul, a fost extrem de dezamăgit după meci de prestația elevilor săi.

FCSB a făcut instrucție la Ovidiu cu Farul prin hattrick-ul marcat de Florin Tănase și reușita lui Darius Olaru și s-a reapropriat la două puncte de liderul CFR. Farul Constanța a suferit o nouă înfrângere rușinoasă, după cea din etapa trecută cu CS Universitatea Craiova, scor 0-3.

Gică Hagi: „Asta e realitatea”

Gică Hagi a declarat după meci că echipa sa a primit mult prea multe goluri în ultimele două etape. El vrea să analizeze în zilele următoarele toate lacunele din jocul echipei pentru a le îndrepta.

„Sunt două meciuri acasă care ne-au arătat o realitate dură, mai avem mult de muncit până să ajungem o echipă puternică. Din păcate, e foarte mult să iei şapte goluri pe propriul teren, dar asta e realitate. Trebuie să o privim aşa cum este.

Dintr-o apărare sigură am ajuns să luăm atât de multe goluri. Analizăm, tragem linie şi tragem concluzii cât mai repede. Nu vreau să discut acum tactic, e clar că trebuie să nu mai spunem nimic, mergem acasă şi ne gândim ce soluţii trebuie să luăm. Am luat şapte goluri şi n-am marcat niciun gol”, a declarat Hagi în direct la Orange Sport.

Antrenorul „marinarilor” este de părare că echipa sa poate mult mai mult, iar la meciurile următoare va încerca să arate o schimbare la elevii săi.

„E umilitor pentru toată lumea. Vă duc în vestiar şi vedeţi acest lucru. Dar acum trebuie să ridicăm capul, nu trebuie să stăm cu capul plecat. Fotbalul are două faze, trebuie să facem ambele faze foarte bine. Asta e realitatea şi vom vedea când vom ajunge la soluţii.

Nu e de ajuns să spunem că atât putem. Noi am arătat că ştim fotbal, am arătat că putem mai mult, dar asta e, mergem mai departe. Trebuia să-mi schimb toată echipa înainte de pauză.

Nu poţi să joci doar cu gândul la atac, iar în apărare să laşi adversarul aşa… Fundaşii nu trebuie să uite de munca pe care o au de făcut, nu vreau să comentez mai multe acum, cert e că e dureros să luăm şapte goluri pe propriul teren. Trebuie să găsim cauza şi să găsim soluţii pentru a deveni mai buni”, a completat Hagi.

Farul va juca etapa viitoare contra campioanei CFR Cluj în Gruia. Partida va avea loc duminica viitoare de la 21:30 în direct la Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.

+ posts

Lasa un raspuns

eleven − two =