Home > Fotbal > Mihai Iosif: ,,Nu știu de ce să fie supărați suporterii”

Mihai Iosif: ,,Nu știu de ce să fie supărați suporterii”

Rapid a remizat în această seară în deplasare cu Chindia, în condițiile în care au jucat o repriză întreagă cu doi oameni în plus, iar golul care le-a asigurat un pucnt a venit în minutul 90, dintr-o poziție de offside.

După partidă, antrenorul giuleștenilor, Mihai Iosif, a analizat egalul cu Chindia în direct la Telekomsport la flash-interviu:

,,E supărător, e ca o înfrângere. Da, categoric că ne-am văzut învingători la pauză. Sunt multe lucruri de spus şi, la un moment dat, le vom analiza şi vom spune mai multe. Dacă a fost offside, nu am văzut. A fost echilibrată prima repriză.”.

Iosif consideră că s-a ratat o șansă imensă de a pleca cu trei puncte în condițiile în care au jucat cu doi oameni în plus:

,,Suntem aşa… Chiar dacă suntem la al şaselea meci fără înfrângere, dar nu ştiu când ne mai întâlnim cu situaţii de astea cu doi oameni în plus… Am venit doar din respect pentru dumneavoastră şi pentru telespectatori. Eu îmi doresc mai mult de la fotbalul ăsta. Dacă mă duc şi acum în curtea şcolii, îmi vine să câştig. Ăsta sunt. M-am liniştit acum. În subconştient intervine automulţumirea. La adversari, cu doi oameni mai puţin, autodepăşirea. Îi felicit!”.

Deși nu au reușit să câștige în această seară, tehnicianul giuleștenilor crede că suporterii nu au de ce să fie indispuși:

,,Nu ştiu de ce să fie supăraţi suporterii. Meciul de la Timişoara a declanşat supărarea. Nu e un moment aşa, critic. E un moment trist. E un moment, atât. Am câştigat un punct, n-am pierdut, în condiţiile existente.”.

+ posts
Articole Asemanatoare
mihai-iosif-cfr-rapid
Mihai Iosif, înaintea meciului cu CFR: „În ultimele meciuri am avut neșansă multă”
mihai-iosif-gaz-metan-rapid
Mihai Iosif reacționează după ce s-a vehiculat că va fi demis: „Visul meu este să fiu campion cu Rapid”
mihai-iosif-craiova-rapid
Mihai Iosif, după înfrângerea din Bănie: „Meritam să plecăm cu un punct de aici”
mihai-iosif-rapid-conferinta
Mihai Iosif la prezentarea noilor achiziții: „Sunt mulțumit de lot”

Lasa un raspuns

17 + 1 =