Home > Tenis > Irina Begu, în sferturi la Gippsland Trophy după un meci dramatic

Irina Begu, în sferturi la Gippsland Trophy după un meci dramatic

irina-begu-sferturi-melbourne

Irina Begu, nr. 79 WTA, a învins-o în această dimineață pe Johanna Konta, nr. 14 WTA, scor 4-6, 7-6 (10), 7-6 (4), după trei ore și 35 de minute de joc în optimile Gippsland Trophy.

Britanica a început mai bine meciul și s-a desprins la 2-0. Irina a reu;it să revină și să egaleze la 3. Au urmai apoi două game-uri în care cele două jucătoare și-au făcut serviciul. Konta a luat ultimele două game-uri ale setului, închizând primul act la 4.

În setul secund s-a mers cap la cap până la 3-3. Begu s-a desprins la 5-3 și deși în game-ul zece, sportiva noastră a avut trei mingi de set, britanica a izbutit să egaleze la 5. După alte două game-uri în care cele două și-au făcut serviciul, s-a ajuns în tie-break. Aici cele două au mers umăr lângă umăr până la 10-10, când Irina a reușit două puncte la rând și a închis tie-break-ul la 10.

Irina a început bine și decisivul și a izbutit să se desprindă la 3-1. Break-ul luat, a fost confirmat de româncă cu serviciul până la 5-3. Deși a avut nu mai puțin de șapte mingi de meci, Begu s-a văzut egalată la 5. După două game-uri în care cele două și-au făcut fără emoții serviciul, s-a intrat din nou în tie-break. Aici Irina a controlat jocul mai bine și a reușit să se impună la 4.

În sferturi, Irina va da peste numărul doi mondial, japoneza Naomi Osaka. Va fi prima întâlnire directă între cele două.

+ posts
Articole Asemanatoare
irina-begu-sferturi-melbourne
Irina Begu în sferturi la Melbourne Summer Set 2 după o nouă revenire superbă
irina-begu-gippsland-trophy
Irina Begu pierde și ea în sferturi la Gippsland Trophy
irina-begu-Saisai-Zheng-wta
Irina Begu, în turul II la Gippsland Trophy

Lasa un raspuns

five × 3 =