Home > Fotbal > Kovacs, impecabil la meciul sezonului din UCL

Kovacs, impecabil la meciul sezonului din UCL

city-real-madrid-champions-league

Manchester City este în pole-position pentru a ajunge pentru a doua oară consecutiv în finala Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Real Madrid într-o primă manșă din semifinale palpitantă .

Lovitura de cap din plonjon a lui Kevin de Bruyne și finalizarea calmă a lui Gabriel Jesus i-au oferit lui City un avantaj de două goluri după primele 11 minute.

Karim Benzema a marcat din voleu pentru Real, dar lovitura de cap a lui Phil Foden a dus scorul la 3-1.

Vinicius Jr de la Real a marcat un gol după o cursă invidivuală superbă. Bernardo Silva a înscris al patrulea gol al lui City, arbitrul român Istvan Kovacs având un rol devisiv la această reușită după ce a lăsat inspirat legea avantajului la un fault asupra lui Oleksandr Zinchenko. Real a revenit din nou printr-un penalty transformat Benzema. Lovitura de pedeapsă a fost acordată după un hent în careu al lui Aymeric Laporte.

City nu a câștigat niciodată Cupa UEFA sau Liga Campionilor și a pierdut cu 1-0 în fața lui Chelsea în finala sezonului trecut. De partea cealaltă, Real are nu mai puțin de 13 trofee ale cele mai importante competiții europene intercluburi.

Cu toate acestea, managerul lui City Pep Guardiola nu va fi foarte încântat că nu și-a asigurat o diferență mai mare de scor după ce a condus cu 2-0, 3-1 și 4-2, dar incredibilul penalty „Scăriță” al lui Benzema i-a dat liderului campionatului spaniol speranța de a întoarce rezultatul pe Bernabeu miercuri, 4 mai.

Liverpool înfruntă echipa spaniolă Villarreal în cealaltă semifinală din acest an, prima manșă urmând să se dispute miercuri pe Anfield.

Finala va avea loc pe Stade de France din Paris, sâmbătă, 28 mai.

+ posts

Lasa un raspuns

3 × five =