Home > Tenis > Mihaela Buzărnescu trece în sferturi la Hiroshima

Mihaela Buzărnescu trece în sferturi la Hiroshima

Mihaela Buzărnescu, nr. 125 WTA, a întâlnit-o în această dimineață pe Kurumi Nara, nr. 182 WTA, în optimile turneului de la Hiroshima.
Japoneza a pornit mai bine și a condus-o pe Mihaela cu 2-0, apoi 4-1 și 5-2. Românca a reușit să revină și să egaleze la 5. După un schimb de break-uri s-a intrat tie-break. Acesta a fost câstigat clar de sportiva noastră la 1.
În setul secund s-a mers cu serviciul până la 2-2. Mihaela a reușit apoi două game-uri consecutive, însă japoneza a replicat imediat și a egalat la 4. La 5-5, românca a izbutit să ia ultimele două game-uri ale setului și să îl câstige 7-5.
Mihaela Buzărnescu o învinge pe Kurumi Nara, scor 7-6, 7-5 după o oră și 50 de minute de joc și se califică în sferturile turneului de la Hiroshima.
În această faza o va înfrunta mâine dimineață pe belgianca Alison Van Uytvanck.
+ posts
Articole Asemanatoare
Ana Bogdan în turul secund la Seul. Mihaela Buzărnescu eliminată
Mihaela Buzărnescu în semifinala la Hiroshima
Simona Halep câstigă un duel de foc 100% românesc cu Mihaela Buzărnescu

Lasa un raspuns

5 × one =