SCM Rîmnicu Vâlcea a întâlnit în această după amiază la Vâlcea, formația slovenă Krim Mercator, în primul meci al grupelor principale din Champions League.
Vâlcencele intraseră în grupele principale fără niciun punct, în timp ce slovenele aveau 2 puncte.
Echilibrul s-a păstrat doar în primele 12 minute, când tabela arăta scorul de 3-3. Vâlcea s-a distanțat pentru prima oară la trei goluri, în minutul 16, 6-3. Avantajul a fost menținut până spre finalul reprizei când oltencele au apăsat pedala de accelerație și au reușit 5 goluri consecutive, distanțându-se la 13-7 în minutul 27. Aceasta a fost și diferența cu care s-a intrat la pauză, 14-8.
După pauză, campioana româniei a continuat să forțeze, iar în minutul 42 se duseseră la 23-12. Cu această diferență s-a mers până spre final, cand Vâlcea la fel ca în prima repriză a avut o o serie de 4 goluri consecutive și ajuns la 31-16, care a fost și scorul final.
SCM Rîmnicu Vâlcea a învins cu 31-16 pe Krim Mercator, acumulează primele două puncte în grupa principală și ajunge pe locul 4 în grupă.
Pentru Vâlcea au marcat: Glibko (9 goluri), Gonzales (5), Ciuca (4), Elghaoui (3), Fernandez (3), Zamfirescu (2), Da Silva (1), Bacaoanu (1), Norgaard (1), Marin (1), Liscevic (1).
Pentru Krim au punctat: Van Kreij (5 goluri), Snopova (3), Rebicova (2), Zulic (2), Ljepoja (2), Baric (1), Vucho (1).
Următorul meci pentru Vâlcea în Champions League va avea loc în deplasare la Savehof pe 2 Februarie.