Home > Handbal > CSM învinge pe teren propriul liderul Grupei Principale, Metz

CSM învinge pe teren propriul liderul Grupei Principale, Metz

CSM București a întâlnit-o în această după-amiază în Sala Polivalentă pe Metz în a doilea meci din grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin.
Înaintea meciului, CSM era pe ultimul loc cu 3 puncte, în timp ce franțuzoaicele conduceau grupa cu 8 puncte.
Franțuzoaicele au început mai bine și au condus cu 2-0 și 3-1. Bucureștencele au revenit și au egalat la trei în minutul 6. S-a mers apoi cap la cap până la 8-8 în minutul 17. Atunci CSM a reușit să se desprindă întâi la două goluri, 10-8 în minutul 21, apoi la trei , 12-9 în minutul 23. Metz a izbutit să revină și să egaleze la 12 în minutul 26. Finalul reprizei le-a aparținut însă bucureștencelor care s-au dus din nou la două goluri, 14-12 minutul 28. Aceasta a fost și diferenșa înregistrată la pauză, 16-14.
CSM a pornit puternic și în partea a doua, iar în minutul 34 aveau 19-14. Formația din capitală a continuat să marească ecartul, iar în minutul 41 conduceau cu 22-16. Echipa franceză s-a apropat la trei goluri, 23-26 în minutul 50, dar nu au putut mai mult de atât, CSM ducându-se din nou la cinci goluri, 30-25 în minutul 57, aceasta fiind și diferența care s-a înregistrat la final, 32-27.
CSM învinge pe Metz cu 32-27, obține prima victorie în grupele principale și urcă pe locul 5 în grupă.
Pentru CSM au înscris: Neagu (14 goluri), Lekic (6), Pintea (4), Omoregie (3), Grbic (2), Klikovac (1), Curea (1), Cvijic (1).
Pentru Metz au punctat: Sajka (7 goluri), Luciano (4), Kanor (3), Flippes (3), N’Gouan (3), Burgaard (2), Perederiy (2), Zaadi (2), Maubon (1).
Următorul meci pentru CSM în ligă va avea loc pe 8 Februarie în deplasare la Kristiansand.
+ posts
Articole Asemanatoare
Tricolorele câștigă în fața Kazahstanului și se califică matematic în grupele principale
CSM București câstigă derby-ul Vâlcea și are prima șansă la titlu
SCM Râmnicu Vâlcea este învinsă la Gyor în ultima etapă a grupelor principale
CSM București a transferat-o pe Alexandrina Barbosa

Lasa un raspuns

1 × 3 =