Home > Handbal > ÎNCEPE CAMPIONATUL MONDIAL ȘI PENTRU TRICOLORE

ÎNCEPE CAMPIONATUL MONDIAL ȘI PENTRU TRICOLORE

Echipa națională de handbal feminin a României va debuta mâine, 3 decembrie, la Campionatul Mondial ce se desfășoară în Spania. Tricolorele fac parte din grupa C, alături de Norvegia, Iran și Kazahstan, iar toate partidele din această fază a competiției le vor desfășura la Castello.

Elevele lui Adi Vasile vor înfrunta în prima partidă de la turneul final reprezentativa Iranului, vineri, de la ora 19:00. Cea de-a doua confruntare pentru handbalistele noastre va fi duminică, 5 decembrie, de la ora 19:00, în fața Kazahstanului. Ultimul meci din grupă este programat în compania Norvegiei marți, 7 decembrie, cu începere de la ora 21:30. Toate partidele vor fi transmise în direct pe Digi Sport, Look Sport și Telekom.

La startul acestei ediții sunt aliniate 32 de formații distribuite în 8 grupe, iar cele clasate pe primele trei locuri vor merge mai departe în competiție. România, dacă se va califica, va face parte din Grupa II, alături de celelalte echipe calificate din grupele C și D.

La ultima participare la Campionatul Mondial, în 2019, tricolorele au terminat pe poziția a 12-a.

Marea absență din lotul României pentru acest turneu este Cristina Neagu, jucătoarea de la CSM București hotărând să ia o pauză de la prima reprezentativă.

+ posts
Articole Asemanatoare
Tricolorele termină Mondialul cu o înfrângere. Pe ce loc s-au clasat româncele
Ce urmează pentru România după înfrângerea la limită suferită în fața Olandei?
Înfrângere dramatică pentru tricolore! Au revenit de la -6 pe tabelă și au ratat milimetric egalul în fața campioanei en-titre
Programul României în Grupa II la Campionatul Mondial

Lasa un raspuns

nine + 8 =