Home > Fotbal > Revenire spectaculoasă în Liga 1! Marian Copilu semnează cu o echipă cu pretenții la titlu

Revenire spectaculoasă în Liga 1! Marian Copilu semnează cu o echipă cu pretenții la titlu

Marian Copilu, omul care a contribuit la cucerirea ultimelor patru titluri ale CFR-ului, se întoarce în Liga 1 la începutul acestui an și urmează să își pună semnătura pe un contract cu CS Universitatea Craiova.

După ce oltenii au încheiat anul 2021 cu rezultate nesatisfăcătoare, obținând doar 4 puncte din 21 posibile în ultimele șapte partide din întrecerea internă, iar visul titlului a fost spulberat prematur de evoluțiile neconcludente, oficialii craioveni sunt hotărâți să facă mutări la echipă. Astfel, conform Fanatik, Mihai Rotaru este pregătit să dea prima lovitură a iernii și să îl readucă în Liga 1 pe fostul președinte al grupării din Gruia, Marian Copilu. Negocierile sunt pe final și, potrivit sursei citate, cele două părți urmează să își strângă mâna, iar angajamentul va fi perfectat zilele următoare. 

Copilu a plecat cu scandal de la CFR Cluj în luna august a anului trecut, fiind demis de patronul Neluțu Varga, după eșecul înregistrat de campioana României în fața celor de la Steaua Roșie Belgrad, scor 1-2.

Om cheie în angrenajul feroviarilor, rămas liber de contract după despărțirea de ardeleni, Copilu se pare că a fost convins de Mihai Rotaru să fie noul președinte al oltenilor începând cu 2022.

Cantonament de lux pentru juveți

În timp ce în birouri este zilele acestea agitație mare, șefii clubului încercând să realizeze primele transferuri în vederea îmbunătățirii lotului, Laurențiu Reghecampf și elevii săi au plecat în această după-amiază în cantonamentul din Turcia, acolo unde se vor pregăti până pe 20 ianuarie pentru cea de-a doua parte a sezonului competițional. Tehnicianul oltenilor nu a uitat însă rezultatele slabe din ultima perioadă, așa că i-a lăsat în afara lotului pe Fedele, Ivanov, Bălașa și Roman. Cei patru au dezamăgit, așa că nu mai fac parte din planurile antrenorului, iar în perioada următoare vor trebui să își găsească noi angajamente. Craiova va disputa pe pământ turcesc și trei partide amicale, doi dintre adversari fiind Paski (Ungaria) și Banik Ostrava (Cehia).

Iarna îi găsește pe juveți pe poziția a cincea în clasament, la 25 de puncte în spatele liderului CFR Cluj și la egalitate de puncte cu Rapid, ocupanta locului șapte, prima poziție din afara locurilor de play-off. Rapid este și următoarea adversară a Craiovei, cele două combatante urmând să se întâlnească pe 22 ianuarie în Bănie.

+ posts
Articole Asemanatoare
reghecampf-inainte-craiova-cfr
Reghecampf a anunțat obiectivul Universității în acest final de sezon
6 concluzii după FCSB – Universitatea Craiova 0-2 »  Bucurie mare la Craiova, dar mai ales la Cluj
chindia-dinamo-liga-1
Dinamo o învinge pe Chindia în deplasare și reintră în lupta pentru salvarea directă de la retrogradare
fcsb-farul-liga-1
FCSB îsi ia revanșa în fața celor de la Farul

Lasa un raspuns

3 × 3 =