Home > Fotbal > Rotaru surprinde: „Este cel mai în formă jucător din România!”

Rotaru surprinde: „Este cel mai în formă jucător din România!”

Andrei Ivan (25 de ani), jucătorul Universității Craiova, traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră, după ce în trecut evoluțiile sale erau oscilante. Forma bună de moment l-a readus și în angrenajul echipei naționale, acolo unde a revenit după o pauză de 2 ani.

Patronul oltenilor, Mihai Rotaru, s-a arătat mulțumit de randamentul dat de atacant, dar este de părere că jucătorul va deveni și mai bun în viitor.

Ivan apreciat de patronul Rotaru

Într-o intervenție telefonică avută în cadrul emisiunii La Liga difuzată la Digi Sport, acționarul clubului din Bănie și-a lăudat jucătorul care a împlinit recent 25 de ani. Acesta a catalogat anul 2021 drept unul modest din cariera olteanului, deoarece se așteaptă ca vârful juveților să facă un salt uriaș în carieră:

„Cred că pe viitor acesta va fi cel mai slab sezon al lui. Ivan e pe un drum lung și ne bucurăm, a fost o perioadă în care foarte mulți nu credeau în el. Clubul l-a sprijinit și ne bucurăm că în acest moment arată cum trebuie. Demonstrează că are calități extraordinare. Putem spune că în momentul acesta e cel mai în formă jucător din România”, a afirmat Mihai Rotaru.

  • Ivan este al doilea cel mai bun marcator din Liga 1, cu 11 goluri în toate competițiile

Succes și pe plan sentimental

Atacantul Universității Craiova, Andrei Ivan, „marchează” și în afara terenului. Acesta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de fosta gimnastă Anda Butuc (21 de ani).

  • 1.4 milioane de euro este cota de piață a lui Ivan, potrivit Transfermarkt

+ posts
Articole Asemanatoare
6 concluzii după FCSB – Universitatea Craiova 0-2 »  Bucurie mare la Craiova, dar mai ales la Cluj
Artificii în derby de Craiova și același dezonădământ ca în tur
Universitatea Craiova pregătită de cantonament. Unde merg oltenii în pauza de iarnă
Craiova nu se regăsește nici cu Mediaș. Laurențiu Reghecampf după un nou pas greșit al echipei sale: „Ne-am marcat singuri golul de 0-1”

Lasa un raspuns

20 + seven =